Sondaj de opinie – candidați la fotoliul de primar al municipiului Piatra Neamț

sondaj-primar-piatra-neamt

Ziarpiatraneamt.ro a efectuat un sondaj în mediul online cu 14 nume ale celor care au anunțat candidatura pentru postul de primar al municipiului Piatra-Neamț sau au primit la ultimele scrutine electorale locale un număr considerabil de voturi din partea pietrenilor.
Dincolo de clasamentul electoral, acest sondaj arată gradul de implicare a celor ce apar nominalizați în crearea propriei imagini și nivelul de implicare al celor care sunt în echipele candidaților sau îi susțin din convingere.
Surpriza este de departe Gheorghe Ștefan care desigur nu va candida la viitoarele alegeri, dar este un element de control esențial într-un astfel de sondaj iar plasarea lui în top 5 spune multe celor care știu să citească dincolo de cifre.
Pe primul loc se află Paul Pintilie care a arătat că notorietatea contează și că cei peste 4.000 de elevi pe care i-a avut de-a lungul timpului pot forma o opinie de loc de neglijat. Este de urmărit acest domn Paul Pintilie mai ales pentru notorietatea pozitivă pe care o are în rândul pietrenilor.
Pe locul doi se află avocatul Mihăila Bogdan, un politician tânăr care urcă foarte repede datorită faptului că nu are încă aroganța specifică aleșilor locali nemțeni, este consiliabil, se implică activ în propria campanie învățând și acumulând și nu în ultimul rând are parte de o consiliere profesionistă.
Pe locul trei se află domnul Cătălin Drăgușanu care are un capital pozitiv de imagine conservat de la fostele alegeri când puțin i-a lipsit să îl învingă pe fostul primar. Deputatul Cătălin Drăgușanu este de asemenea un politician local care merită toată atenția, fiind singurul parlamentar din Neamț care chiar se ține de programul de audiențe.
Locul patru este ocupat de poziția ”Altcineva” ceea ce înseamnă că cel puțin 20% dintre pietreni nu vor să vadă primar pe niciunul dintre cei nominalizați în sondajul nostru. Acest procent arată o repulsie destul de consistentă față de clasa politică locală.
Locul cinci este ocupat de primarul în funcție Dragoș Chitic care s-a aflat în creștere până la momentul deschideri competiției interne din PNL când creșterea s-a transformat în stagnare datorită disipării intenției de vot în rândul electoratului de dreapta. Modul în care a stricat de mai multe ori jocurile stângii la primăria Piatra Neamț și modul în care comunică cu pietrenii îl face un politician cu foarte mari șanse la fotoliul de primar.
Peste 90% dintre cei care au participat la acest sondaj sunt din Piatra Neamț iar 10% sunt pietreni din diasporă. Acesta este primul sondaj de opinie online la care s-a votat de pe toate adresele de internet de instituții și de pe majoritatea adreselor publice. Adică, au participat la vot funcționari din toate instituțiile pietrene și oameni care s-au conectat ocazional la rețelele wireless de la cafenelele, restaurante sau ale locuri publice din Piatra Neamț.
Numărul de 2000 de votanți care au participat la acest sondaj este de asemenea destul de relevant chiar dacă cifrele ar putea părea viciate de promovarea unor candidați pe rețelele de socializare. Un politician care stânge, ajutat sau nu, câteva sute de voturi în online la un sondaj fără miză, într-o perioadă extra-electorală, înseamnă că are capacitatea să facă surprize mari în perioada electorală oficială.
Sfatul nostru pentru politicienii care, după fenomenul Iohannis, încă iau în derâdere internetul este să se trezească. Mediul online va decide cel puțin 15% din intenția de vot pentru alegerile locale ce vor veni. Iar marea diferență între online și fostele campanii door to door este că pe internet este foarte greu de controlat sau de manipulat opiniile pentru că ele se formează în timp nu ca la door to door în două vizite și cu 3 sacoșe cu promoționale.
De luni se va relua sondajul cu primii 5 clasați.

Iosub Robert

PS: Mulțumim candidaților care au luat în serios sondajul nostru și mai ales mulțumim tuturor celor care au participat la acest sondaj.
Datorită dumneavoastră ziarpiatraneamt.ro contează.

Post-ul Sondaj de opinie – candidați la fotoliul de primar al municipiului Piatra Neamț apare prima dată în Ziar Piatra-Neamt.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *