Supraveghere arheologică din punctul Grădina Mică – Roman

În domeniul cercetărilor arheologice, specifice muzeelor de istorie, pe lângă şantierele de cercetare sistematică, în cadrul cărora lucrările de săpătură sunt efectuate exclusiv cu scop ştiinţific, de către aceste instituţii de profil, intră şi alte tipuri de intervenţie în sol, determinate iniţial de alte activităţi (construcţii, amenajări, etc.), pe care le pot face persoane fizice sau cu statut juridic, dar care necesită asistenţă de specialitate în domeniul cercetării arheologice, în anumite situaţii, cum ar fi, spre exemplu, amplasamentul lor în situri arheologice sau în zona de protecţie a acestora.

Un astfel de caz a fost şi cel din toamna anului trecut pe strada Ştefan cel Mare din Roman. Suprafaţa de interes se afla aplasată în imediata proximitate a fostei Grădini Mici, ulterior Piaţa Malinovski (după al II-lea război mondial), astăzi clădirea Casei Afacerilor – fost magazin Victoria, în partea de sud a acesteia. Fiind vorba de Zona de protecţie Centrul istoric urban, s-a impus de la sine necesitatea unei supravegheri arheologice pentru lucrările ce se efectuează în vederea constucţiei unui clădiri multifuncţionale. Iniţial, intervenţia în sol s-a făcut până la adâncimea de 0,9m, mecanic, însă persistenţa stratului instabil pentru construcţii a determinat continuarea excavării până la adâncimea de 3m.

În zonă a existat o clădire cu etaj până în anii 70 ai sec. XX (cunoscută sub numele de cofetăria-restaurant Sternati, proprietarul acesteia), care ulterior a fost demolată. Datorită lucrărilor executate în perimetrul respectiv, dar şi a traficului greu aferet (magazinul Victoria la N, deja amintit, clădirea Bank Post la S-E, Moll-ul la S, parcarea auto amenajată după 1990 chiar în acest spaţiu), primul strat era puternic afectat şi răscolit, neexistând nici o urmă de stratigrafie. De la cota – 0,9m au apărut primele fragmente păstrate oarecum intacte, ale fundaţiei fostei clădiri, care pătrundeau în sol până la -2,5m. Deşi pe toată adâncimea (de la -0,9m la -2,5m) s-a putut delimita perimetrul construcţiei, fudaţia acesteia era foarte deteriorată şi fisurată de intruziunile ulterioare în sol (canalizare, conducte; la un momentdat, în anii 90, aici s-a mai încercat construirea unui imobil însă s-a renunţat apoi iar săpătura a fost astupată). În consecinţă, fundaţia iniţială deşi păstrată parţial, se autosurpa pe măsură ce se avansa cu săpăturile în sol.

Pe baza obervaţiilor făcute, din punct de vedere arheologic, clădirea datează din a doua jumătate a sec. XIX, avea fundaţia construită pe arce din cărămidă roşie, cu pilonii din piatră (plăci de gresii) începând de la -2,5 m. Pe latura de S s-a identificat un stâlp din beton nearmat, ce includea şi fragmente de dimensiuni mai mari din acelaşi tip de piatră, cu latura de 1,6/0,6m, ce pătrundea în sol până la 6m, în zona unui picior de arc, cel mai probabil (ţinând cont de data apariţiei cimentului) fiind construit ulterior pentru consolidarea acelei laturi a clădirii.

În partea de E a clădirii, din ultima cameră pornea culuarul de acces, foarte îngust şi abrupt, cu traseu arcuit, într-un beci; l – 0,6m, î – 1,7m, boltă arcuită puternic; pe o distanţă de 6m se cobora 3m; a fost astupată intenţionat cu fragmente de cărămidă iar în partea superioară (la intrarea din casă), datorită infiltraţiilor şi traficului greu, bolta era surpată, păstrâdu-se doar peretii latrali din carămidă. La capătul culuarului, s-a identificat beciul propriu-zis, (locul de depozitare), cu latura de 4/4m, boltă arciută din cărămidă şi pereţi laterali din piatră până la înălţimea de 1m. În tavan erau 4 cârlige din metal, pentru atârnarea anumitor produse puse la păstrare. Urmau, în partea opusă (spre est, strada Elena Doamna), scările de ieşire, mai largi (1,5m) şi mai puţin abrupte, în linie dreaptă, cel mai probabil pe aici făcându-se aprovizionarea (depozitarea mărfurilor). Şi această intrare a fost astupată intenţionat, prin rularea în adâncime a zidăriei superioare (cărămidă). Nu s-au identificat materiale specifice de inventar dar s-au păstrat foarte multe resturi antropice specifice celei de-a doua jumătăţi a sec. XX (borcane din sticlă, conserve, capace din aluminiu, folii din plastic, etc.)

Lucrările au fost oprite temporar, pentru efectuarea, din partea constructorului, a studiului de rezistenţă a solului. Existenţa fundaţiei anterioare, a stâlpului din beton, a galerie de acces spre beci şi a beciului propriu-zis, au determinat totodată şi reevaluarea proiectului de construcţie; s-a optat pentru curăţirea totală a perimetrului până la adâncimea de 4m, pentru a se ajunge la un nivel de sol stabil pentru construcţie. Deşi adâncimea maximă a beciului se situa la 5,6m, acesta nu urma a fi suprapus de noua construcţie, fiind la limita estică a acesteia. Pe latura de sud a beciului s-a observat o arcadă, zidită ulterior, care s-ar fi putut să ducă spre un alt culuar de trecere; ipoteza se bazează pe faptul că în aceea direcţie, la cca. 30m se află clădirea Bank Post, în a cărei fundaţie s-a identificat o galerie năruită, pe direcţia respectivă.

În concluzie, putem spune că cele constatate în urma supravegherii arheologice se încadrează în contextual zonei şi a epocii istorice, nefiind descoperiri spectaculoase, avându-se în vedere şi starea precară de conservare; în zona respectivă de protecţie există clădiri cu fundaţia pe arce şi beciuri (ex. clădirea Poştei), de dimensiuni mai mari, bine păstrate şi conservate.

Muzeograf Adrian Ciobanu




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *