Țeapa ”axialul” de la Neamț

axial-durau

De la Izvorul Muntelui la Durău există teoretic un drum foarte frumos dar care a fost lăsat în paragină. Acest drum este cunoscut sub denumirea de ”Axial”. Deși utilitatea lui e clară atât pentru turismul din zonă cât și pentru scurtarea cu 50 Km a rutei spre Ceahlău, ceva se întâmplă și nimeni nu se preocupă de reabilitarea lui, nu pentru că nu sunt bani, așa cum ne spun politicienii, ci pentru că acest drum nu reprezintă interes electoral.
Problema drumului este totuși alta. El apare ca drum circulabil pe toate hărțile și deși ar trebui să fie închis semnele de circulație de la intrarea pe Axial indică doar că e un drum în lucru și sunt denivelări. Turiștii care nu cunosc ce ascunde acest drum și văd pe GPS că au doar câteva zeci de km până la Durău fac impudența de a se aventura, majoritatea întorcându-se de unde au plecat, în cazul în care țin măcar puțin la propria mașină.
Prima parte din axial este ca după bombardament, șoferul având nevoie de foarte multă îndemânare pentru a nu rupe suspensiile. Partea următoare din drum deja nu mai ține de șoferie, ci de intuiția șoferului de a anticipa adâncimea găurilor, majoritatea pline cu apă. Pe la mijlocul axialului deja șoferia și intuiția devin inutile norocul alegând momentul în care atingi mașina pe dedesubt sau rămâi cu ea suspendată.
Turiștii care și-au luat țeapă cu acest drum roagă autoritățile nemțene să scoată traseul de pe harta rutieră și să îl semnalizeze corespunzător, ca un drum impracticabil pentru mașinile mici.

Post-ul Țeapa ”axialul” de la Neamț apare prima dată în Ziar Piatra-Neamt.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *