Tomograful de la spitalul din Piatra-Neamț, o țeapă pentru nemțeni cu votul consilierilor județeni

La spitalul din Piatra-Neamt a fost adus un tomograf de peste un milion de euro. Consilierii județeni au fost păcăliți și au votat să garanteze creditul pentru acest tomograf. ”Este un aparat care va rezolva așteptările pacienților pentru următorii 10-12 ani. Mai mult, este o binecuvântare pentru spitalul nostru, pentru că suntem printre puținele unități din țară care avem 11 radiologi, în alte părți medicii pleacă, la noi vin medici.”, mințea la acea vreme dr. Ioan Lazăr, șeful SJU Neamț pe toată lumea.

Iată că timpul a trecut, spitalul plătește rate de se usucă, iar pacienții așteaptă cu zilele câte un rezultat care vine de la Iași de unde este interpretată tomografia că cei 11 radiologi și restul vrăjelilor erau doar pentru naivi. Noi întotdeauna am spus că sunt minciuni și din păcate pentru spitalul din Piatra-Neamț am avut dreptate.

Dar de ce am revenit la subiectul tomograful? Simplu. În timp ce noi stăm cu zilele să vină un rezultat de la un tomograf de peste un milion de euro ia uitati ce fac alții pe loc cu o investiție mult mai mică.



Concluzia nu poate fi decat una. Ori suntem prea proști și aruncăm cu banii pe geam ori prea hoți și furăm prea mult.

Iosub Robert

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy