Un operator de servicii fixe şi mobile de comunicaţii din România desființează 33% din pozițiile de manageri

Telekom România, unul dintre cei mai mari furnizori de servicii fixe şi mobile de comunicaţii de pe piaţa locală, va desfiinţa 33% din cele aproximativ 600 de poziţii de management ca parte a procesului de reorganizare al grupului demarat de noul CEO Miroslav Majoros, conform datelor furnizate luni de reprezentanţii departamentului de resurse umane în cadrul unei noi întâlniri cu organizaţiile sindicale. De asemenea, câteva sute de persoane cu funcţii manageriale vor trece printr-un proces de evaluare, potrivit datelor comunicate de directorul de HR al Telekom România, Carmen Dumitrache, scrie zf.ro.

Cea mai afectată companie din grupul Telekom este cea de telefonie fixă, fostul Romtelecom, de unde vor fi desfiinţate cele mai multe poziţii de manager. “Vor fi desfiinţate 156 de funcţii de management, iar pentru 200 de funcţii dintre cele existente se va susţine evaluare”, conform datelor transmise de SNTc, unul dintre sindicatele din fostul Romtelecom, după întâlnirea din data de 22 mai. Evaluarea va ţine cont de performanţa managerului (10%), rezultatele testelor de diagnoză susţinute după demararea procesului de reorganizare (30%) şi un interviu care se va concentra pe competenţele persoanei.

Mai multe detalii aici.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy