Un tânăr din Săbăoani a fost prins în timp ce transporta țigări de contrabandă

În ziua de 29.04.2016, în jurul orei 13.30, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Sagna s-au sesizat din oficiu şi au depistat în flagrant un bărbat de 29 de ani, din Săbăoani, în timp ce transportat cu un autoturism țigări susceptibile a proveni din contrabandă.big-moldovean-prins-cu-igari-de-contrabanda-la-vama-gala-i
Polițiștii au oprit autoturismul condus de acesta pe DN15D, în afara localităţii Gâdinţi, iar în urma controlului efectuat, în portbagajul mașinii au fost găsite 50 de cartuşe de țigări, fără timbru fiscal de provenienţă.
Cele 500 de pachete, respectiv 10.000 ţigarete, fără timbru fiscal de provenienţă, au fost confiscate până la finalizarea cercetărilor.
Polițiștii continuă activitățile de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia prevăzută şi pedepsită cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi conform art. 270 din Legea 86/2006.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy