Unde mergem în Weekend?

89305431355f01d45e1cce3.16145641

Vineri, 11 septembrie, ora 8.00, Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ organizează cea de-a treia ediţie a Concursului judeţean de fotografie FOTO(ETNO)GRAFIA. Competiţia se adresează fotografilor amatori sau profesionişti, deţinătorilor de material fotografic în domeniul etnografiei din judeţul Neamţ şi îşi propune atât scoaterea la lumină a documentelor vizuale păstrate în colecţii particulare, cât şi stimularea fotografierii satului viu, contemporan, surprins în elementele care îl definesc. Participanţii pot depune sau trimite lucrările prin poştă la adresa: Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ, str. Ştefan cel Mare, nr. 3A, Piatra-Neamţ, 610101.
Data limită până la care se vor primi lucrările, decernarea premiilor, locaţia şi ora exactă a acestora vor fi anunţate până la data de 15 octombrie 2015.

Vineri, 11 septembrie, ora 9.00, la Hotel Grand Ceahlău are loc cea de-a 3-a etapă a Campionatului Naţional de Scrabble (CNIS 2015), categoriile SENIORI (11-13 sept.) şi TINERET (12-13 sept.), Individual şi Intercluburi.
Taxa de concurs: 30 lei (tineret, pensionari, şomeri: 15 lei). Informaţii suplimentare şi înscrieri: Ionel Aioanei (0744-765.220).

Vineri, 11 septembrie, ora 16.00, la Casa de Cultură începe Festivalul Internaţional de Muzică Usoară VOLARE. Festivalul VOLARE este un concurs de interpretare și creație. Concursul îşi propune să încurajeze creaţia de cântece pentru copii şi să contribuie la descoperirea şi lansarea de tineri interpreţi de muzică uşoară, români şi străini.

resize

Vineri, 11 septembrie, ora 19.30,la PUB KM o continuă povestea ROCK – ului cu un concert de excepţie.
Rezervări si informatii 0233.622976.

resize (1)

Sâmbătă, 12 septembrie, ora 20.00 în Pub KM O va concerta cea mai tare trupă de metal din România : TAINE – o formaţie de progressive death metal. Trupeţii ne vor prezenta atât piese de pe albumele vechi, cât şi de pe ultimul lor produs `Ressurection`. Vă așteptăm să urmăriţi o trupă fascinantă, cu instrumentişti la cel mai înalt nivel. Rezervări – 0233 622 976

resize (2)

Sâmbătă, 12 septembrie, ora 21.00, Club BELLS îşi redeschide porţile cu o nouă înfăţişare, în aşteptarea tinerilor dornici de distracţie. Un interior complet redecorat, schimbare de pupitru, canapele şi lumini de ultimă generaţie, sunet „trăznet” şi barmani „jucăuşi”, asta vor găsi toţi cei care vor alege sâmbătă să ia pulsul distracţiei în club. Pentru multă distracție și voie bună faceți o rezervare la 0752385762.

31735675555f1616fda0806.90962597

Sâmbătă, 12 septembrie, ora 22.00 Club Tonique vă aşteaptă la Summer Goodbye @ Club Tonique. Chiar dacă a venit toamna, distracţiile continuă şi în acest weekend la Club Tonique! Rezervări – 0233.213388.

resize

Duminică, 13 septembrie, ora 12.00, Maia Outdoor şi secţia caiac a CS Ceahlăul te invită să iei parte la cea de a IIa ediţie a concursului Piatra Neamţ Waterways Challenge.
Concursul este unul de amatori fiind din plin condimentat cu probe haioase. La final se vor împărţi diplome, medalii, dar mai ales premii, celor mai buni “vâslaşi”, care se vor face remarcaţi în concursul desfaşurat pe lacul Bâtca Doamnei.

resize

Duminică, 13 Septembrie,ora 14:00, la Ponton Bâtca Doamnei avem cel mai savuros sound de funk și disco redat direct de pe vinyl, cu Charlie Boy și Adrian R, în timp ce iubitorii de caiace se pot întrece la Waterways Challenge – competiție organizată de Maia Outdoor și CS Ceahlăul.

resize

Duminică, 13 septembrie, Muzeul de Artă Piatra-Neamț te invită să vizitezi expoziția de pictură intitulată Memoria luminii de Mircea Titus Romanescu. Expoziţia de pictură va fi pe simezele Muzeului de Artă în perioada 10 septembrie – 10 octombrie.

resize

Post-ul Unde mergem în Weekend? apare prima dată în Ziar Piatra-Neamt.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *