Unii politicieni nemțeni forțează cu levierul intrarea de la DNA

După cum am văzut cu toții, DNA a deschis sezonul de primăvară la Neamț. Pe lângă ce vedem noi în spațiul public mai sunt o mulțime de oameni politici din Neamț care au diverse calități prin dosarele de la DNA și care cu certitudine vor trage după ei și pe alții. Cu toate acestea, unii, în special în mediul rural, nu au înțeles absolut nimic și forțează cu levierul corupției intrarea de la DNA.

În continuare se organizează licitații la lucruri sau servicii pentru care se găsesc oferte nenumărate pe SEAP, dar dacă se face selecția de acolo nu câștigă cine trebuie. În continuare, angajările se fac pe pile, mită sau calitate de membru de partid. În continuare în instituții, în special în deconcentrate, există câte un Dumnezeu fără de care nu se poate bate un cui, departamentele sau directorii neavând absolut nicio putere reală de decizie. În continuare totul este ca la nebuni și culmea culmilor este că se vede pe fețele multora că sunt absolut terorizați de DNA, speriați că sunt monitorizați, ”atenți” la acoperiți, dar cu toate acestea ei nu se liniștesc. Cred că dacă îi pui acum să facă lucrurile corect le-ar lua cel puțin o săptămână să înțeleagă și să învețe cum se face ceva corect.

Mai sunt și ceva excepții din mulțimea de corupți de care vorbim. Acei oameni politici care au fost deja ”curentați” și nu mai fac nimic, nu mai semnează nimic, nu vor să mai audă de nimic și au delegat eșalonului doi să se ocupe de tot și de toate. Dar ce să vezi… eșalonul doi era și mai flămând decât ei și măgăriile care se fac sunt și mai mari.

Cred că ar trebui să înțelegem că ne aflăm într-un impas în care am ajuns din cauza noastră, a celor care am acceptat generalizarea corupției. După ce conștientizăm că avem de-a face cu o corupție generalizată trebuie să începem în mod pragmatic să scoatem la liber, adică la concursuri corecte, câteva posturi de funcționari, să facem măcar achizițiile de bunuri de mică valoare corect și să înlocuim ușor-ușor amantele, rudele și recompensații politic cu oameni care au terminat o școală și se gândesc să plece din țară că nu au ce face aici și aici nu ne referim la înlocuirea conducerilor instituțiilor care pe undeva e normal să fie puse politic ci la restul celor care lucrează efectiv.

Va fi greu, dar cine știe, poate într-o zi va apărea și politicianul sau partidul care să aibă curajul și mai ales forța să înceapă schimbarea.

Iosub Robert

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy