Vizită în teren a primarului Lucian Micu la lucrările de investiții ce se află în desfășurare

Primarul Lucian Micu a fost astăzi, 29 august, în teren, la mai multe lucrări de investiții ce se află în desfășurare în municipiul Roman.

Pe strada Eternității s-a terminat bordurarea și va începe, în paralel cu asfaltarea carosabilului, montarea pavelelor pe trotuar. Spațiile verzi și copacii vor fi protejați, iar străzile adiacente au fost asfaltate.

Lucrările sunt în grafic și în cartierul Petru Rareș, unde în acest an se va rezolva și problema canalizării menajere și a celei de preluare a apelor pluviale.

La sensul giratoriu Poarta Nord se reiau lucrările, după ce s-au încheiat procedurile de sistematizare a rețelelor de utilități din subteran. Avansate sunt și lucrările la ultimul tronson din Pietonal, cantitatea de granit necesară placării zonei fiind asigurată.

Mă bucur să observ că și arborii din specia Paulownia pe care i-am plantat în primăvară în Pietonal au rezistat, semn că soluția propusă de noi a fost una bună.
Pe lângă aceste investiții mari, continuăm reparațiile cu covor asfaltic a altor străzi și amenajarea de parcări. Se va turna asfalt pe Strada Nouă, unde am discutat cu cetățenii și i-am rugat să elibereze carosabilul pentru a se lucra eficient și strada să fie sistematizată în așa fel încât să permită scurgerea apelor pluviale spre geighere. – a spus primarul Lucian Micu

În capătul străzii Dumbrava Roșie și în spatele blocurilor de pe Roman Mușat vor fi amenajate două parcări, în aproximativ două săptămâni urmând să fie și date în folosință cetățenilor.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *