Zi de festival la Teatrul Tineretului cu… Viză de clown și 13 tablouri cu oameni

Duminică, în cea de a VIII-a zi a festivalului Pledez Pentru Tine(ri), publicul iubitor de teatru s-a putut delecta cu două spectacole intense, cu tematici deosebite. Este vorba despre Viză de clown al Teatrului Odeon din București și 13 Tablouri cu oameni al Teatrului Elvira Godeanu din Târgu-Jiu.
Primul spectacol, Viză de Clown, selectat și în concursul festivalului, pornește de la un fapt real redat într-un articol din Florida Observer: un român şi un ucrainian au adus în SUA peste 800 de imigranţi ilegali pe vize false de artişti de circ. De aici, dramaturgul Saviana Stănescu ticluește o poveste originală în care este prezentată dorința a doi imigranți Nadia: Nicoleta Lefter și Borat: Marius Damian de a-și îndeplini visul american. Din distribuție mai face parte, Alexandru Papadopol: Bob, Meda Victor: Lupita, și cei doi actori care au jucat rolul inspectorilor, Ionuţ Kivu și Relu Poalelungi. Mai amintim că piesa de teatru se află în regia lui Alexandru Mihail și a beneficiat de scenografia lui Vladimir Turturică.

Pentru că am vrut să aflăm mai multe am stat de vorbă cu actorul Teatrului Odeon, Marius Damian:damian_marius2
Am încercat să facem un spectacol bun, iar premisele au fost legate de Saviana Stănescu. Alexandru Mihail care a mai colaborat cu Teatrul Odeon cu spectacolul Blifat, tot pe un text contemporan scris de colegul nostru Gabriel Pintilei, care a ieșit un succes al teatrului acum 2 stangiuni, a zis: Hai că vin cu Saviana Stănescu.
Ne-am bucurat, a insistat să-l facem, să-l jucăm, fără a ști că o se transforme așa, am lucrat destul de puțin.
Alex Mihail care acum este pe ocean, a adus în scenă spiritul liber, după cum se vede convenția a fost foarte liberă.
Sper că publicul din Piatra-Neamț a înțeles spectacolul, care era treaba cu mașina. De ce, pentru că spectacolul la noi se joacă la Sala Mică. Aici spectacolul a fost ridicat pe Sala Mare și nu știu cât s-a văzut, au fost și niște lucruri cu luminile, oricum mesajul a fost important.
E o temă actuală, cea a emigrației.
E o temă actuală, și tot o să mai fie subiecte. Sunt două premii pe care le-am luat la Piatra-Neamț, ultimul a fost tot cu un spectacol a cărui temă era tot imigrantul, dar pe un text scris de Constantin Cheianu, ”În Container” se numea, deci mă leagă mai multe de acest oraș și ca să închind o paranteză, aici mi-am cunoscut nevasta, actrița Antoaneta Zaharia.
Ar fi trebuit să încep așa, e o bucurie că se întoarce Festivalul Pledez pentru tine(ri), e o bucurie că Liviu Timuș și actorii de aici s-au hotărăt să-și pună voința înainte de orice, pentru că-i greu să facă din nou Festivalul și să pună Piatra-Neamț la loc de cinste și să aducă tineri.
Festivalul ăsta a existat dintotdeauna și trebuie să fie legat de conștiința locală.

 

Cel de-al doilea spectacol, 13 tablouri cu oameni, a reprezentat o adaptare liberă după A.P. Cehov în regia lui Alexandru Dabija. Actorii Teatrului din Târgu-Jiu , Ion Alexandrescu, Marian Negrescu, Dan Calotă, Cosmin Brehuţ, Cristi Naum, Valeriu Bâzu Pompiliu Ciochia, Sorin Giurca, Adriana Rodica Negrescu, Monica Adelina Sfetcu, Simona Urs, Ana Nicolae și Cornelia Diaconu au reușit să introducă publicul în lumea fascinantă a personajelor ilustrate de A.P. Cehov.

Mai multe amănute am aflat de la actorul Dan Calotă, interpretul personajelor: Slujbaşul care strănută, Uhov și Părintele Anastasi.
Ne-am simțit extraordinar la Piatra-Neamț, vremea a fost excelentă, iar publicul la fel de excelent, ca să zic așa. Ne bucurăm că a ieșit un spectacol bun și că publicul a fost mulțumit până la final.
Este o piesă lucrată din mai multe povestioare ale lui Cehov și noi le-am legat artistic încât să scoatem un spectacol OK.
Este pentru prima dată când jucăm la Piatra-Neamț și am văzut că oamenii sunt extraordinari. Ne dorim să mai venim aici și să aducem spectacole bune.

 




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *