Pompierii ISU Roman au intervenit într-un accident cu o victimă decedată

Joi, 25.02.2016, la ora 13:41, Dispeceratul ISU – Ambulanţă Neamţ a fost anunţat, prin apel la „112”, că un autoturism s-a lovit de un stâlp de electricitate aflat la mai bine de 15 metri de E85, între localităţile Onişcani şi Filipeşti. La locul indicat s-au deplasat pompierii Detaşamentului Roman cu o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de stins incendii şi amubulanţa SMURD de Terapie Intensivă Mobilă, constatând că în autoturism se afla o femeie, în stare de inconştienţă. Având în vedere că stâlpul este un terminal al liniilor electrice aeriene şi că, urmare a impactului, autoturismul a distrus conductorii electrici de pe stâlp, izbucnise un incendiu la vegetaţie uscată din jurul acestuia, existând pericolul extinderii imediate a flăcărilor către autoturism. Pompierii au oprit extinderea incendiului către autoturism (cu stingătoare) şi, în acelaşi timp, au procedat la tractarea acestuia din zona de pericol şi extragerea de urgenţă a femeii, în vârstă de 56 de ani, care, din nefericire, a fost declarată decedată de medicul aflat la intervenţie. Militarii au stins în totalitate incendiul imediat după sosirea unui echipaj E-ON, care a oprit alimentarea liniei electrice.

accident masina politia

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy