12 august – Ziua Internaţională a Tineretului

Spiritul tânăr are un entuziasm aparte și un rol intangibil în ceea ce privește schimbarea în bine a lumii.

12 august a fost declarată Ziua Internaţională a Tineretului de către Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite pentru prima dată în 1999. Este o ocazie de a sărbători în fiecare an rolul tinerilor ca parteneri esențiali ai schimbării și o ocazie de a sensibiliza oamenii cu privire la provocările și problemele cu care se confruntă tinerii din întreaga lume.

Având în vedere provocările globale contemporane, precum situația tinerilor din zonele de conflict, slaba reprezentativitate a persoanelor sub 30 de ani în sistemele politice și decizionale, discrepanțele și inegalitățile sociale și economice cu care se confruntă oameni, inclusiv tineri, din zone diferite ale lumii, și, în mod evident, pandemia generată de noul coronavirus (Covid-19), tema aleasă pentru acest an este „Youth Engagement for Global Action – Angajamentul Tinerilor pentru Acțiune Globală”.

Astfel, se aduce în discuție importanța implicării tinerilor în luarea deciziilor de la nivel local, național și global ca o consolidare a proceselor și instituțiilor multilaterale.

Pentru informații și detalii legate de acest eveniment, click AICI

Recunoștință tinerilor de pretutindeni care se implică activ pentru schimbarea lumii în bine, promovând valorile și principiile corecte. De voi depinde cum va fi ziua de mâine. La mulți ani!

Sursa: ZiarPiatraNeamt.RO

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy