14 septembrie, Înălțarea Sfintei Cruci – Mesaj din partea Prefectului Adrian Niță

Înălțarea Sfintei Cruci este prăznuită de Biserica Ortodoxă miercuri, 14 septembrie. Aceasta este cea mai veche sărbătoare închinată cinstirii lemnului sfânt.

Înălțarea Sfintei Cruci este a doua mare sărbătoare a lunii septembrie, după Nașterea Maicii Domnului.
Ziua Crucii se cinsteşte cu post aspru, Crucea fiind un simbol al victoriei asupra morţii şi păcatului. De asemenea, sărbătoarea amintește de patimile si moartea Domnului Iisus Hristos.
Înălțarea Sfintei Cruci sau cum se mai spune în popor Ziua Crucii marchează două evenimente importante, și anume: Aflarea Crucii şi înălţarea ei în faţa poporului de către episcopul Macarie al Ierusalimului, la 14 septembrie 335, şi aducerea Sfintei Cruci de la perşi, în 629, în vremea împăratului bizantin Heraclius, care a aşezat-o în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim.

De asemenea, Ziua Crucii ne aminteşte de un moment important din viaţa Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena.

În ajunul luptei cu Maxenţiu, un duşman al creştinilor (307-312), împăratul Constantin a avut o viziune: în plină zi, pe cer a apărut o cruce formată din stele, cu inscripţia: „Prin acest semn vei învinge”.
Atunci, împăratul a învins, iar mama lui a poruncit să fie găsită Sfânta Cruce, la Ierusalim, aproape de Golgota. Acolo au fost descoperite trei cruci identice, cea pe care a fost răstignit Iisus şi două ale tâlharilor ucişi odată cu el. Iar pentru a se afla care este crucea pe care a fost răstignit Iisus, patriarhul Ierusalimului, Macarie, a apropiat fiecare cruce de o fată care tocmai murise. Atunci când Sfânta Cruce a fost așezată lângă fată, se spune că aceasta a înviat.

Apoi, biserica a devenit neîncăpătoare pentru credincioșii care soseau să vadă Sfânta Cruce. În anul 335 după Hristos, Patriarhul a înălțat Crucea, să fie văzută de tot poporul iar de atunci, se sărbătorește în fiecare an, la 14 septembrie.

Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy