Câteva mii de kilograme de deșeuri electrice

La sfârșitul lunii septembrie Primăria Roman anunța cetățenii urbei că are loc o campanie de Colectare gratuită a deșeurilor electrice (DEE).

În acest sens au fost amenajate patru puncte unde romașcanii au putut să predea către un operator autorizat obiectele electrice de care nu mai aveau nevoie, protejând astfel mediul. Tot atunci era anunțat faptul că persoanele care se va debarasa de aparatele electrice vechi vor participa la o TOMBOLĂ CU PREMII, care promitea aparate electrice și electrocasnice noi: 4 mașini de călcat, 3 truse accesorii scule și un mixer. Tragerea la sorți a câștigătorilor va avea loc sâmbătă, 7 octombrie, ora 17.30, la sediul Primăriei municipiului Roman. 

Astăzi, 13 octombrie, Primăria Roman a făcut public pe pagina de Facebook a instituției rezultatul campaniei, însă despre Tombola cu premii și despre câștigători nu a spus nimic…

În urma acestei acțiuni, Asociația Română pentru Reciclare, partener în cadrul campaniei, a anunțat că, în perioada 4-7 octombrie, au fost colectate un număr total de 402 echipamente electrice, în greutate totală de 6.279 de kilograme. 
Cele mai multe echipamente la care romașcanii au renunțat au fost: televizoare (162), aparate de bucătărie (42), frigidere (25), aparate radio (23), monitoare (22) sau aspiratoare (18).

 

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy