Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de confidentialitate si protectia datelor. Click aici pentru detalii.

3 soferi beți la volan, depistați de polițiștii nemțeni

politie

În noaptea de 10.04.2016, în jurul orei 03.15, polițiștii Postului de Poliţie Săbăoani, aflându-se în serviciul de patrulare intercomunală pe strada Orizontului, au oprit în trafic un bărbat de 34 de ani, care conducea un autoturism, în timp ce se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. În urma testării conducătorului auto cu aparatul alcooltest, a rezultat o valoare de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care acesta a fost condus la Spitalul Municipal Roman, unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În dimineața zilei de 10.04.2016, orele 08.00, un echipaj de poliție rutieră a oprit în trafic, pe DN 15 în localitatea Podoleni un autoturism condus de către un bărbat de 48 ani, din Borlești. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a indicat o valoare de peste 0.40 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la U.P.U. Piatra Neamț pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabiliri alcoolemiei.

Tot ieri, în jurul orei 15.22, un echipaj de poliție rutieră a depistat în trafic, DN15 în localitatea Săvinești, un bărbat de 34 de ani din Piatra Neamț, care conducea un autoturism în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice. Rezultatul testării conducătorului auto cu aparatul etilotest a fost pozitiv fapt pentru care a fost condus la Spitalul Județean Piatra Neamt unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Polițiștii au reținut permisele de conducere conducătorilor auto, care sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 336 din Codul Penal și pedepsită cu închisoare de la unu la cinci ani sau cu amendă.

dolinex


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *