IPJ Neamț: Peste 100 de amenzi aplicate într-o singură zi

????????????????????????????????????

Vineri, 24.06.2016, la nivel național, polițiștii au acționat, în sistem integrat, pentru prevenirea şi combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere și verificarea legalităţii activităţii de transport public de persoane și mărfuri.

Astfel, în intervalul orar 06.00-10.00, polițiștii nemțeni au fost angrenați în acțiuni pentru verificarea legalității transportului public de persoane efectuat prin curse regulate si ocazionale,desfășurate pe raza municipiilor Piatra Neamt, Roman și orașele Târgu Neamț și Bicaz. În urma activităților desfășurate, 61 de autovehicule au fost controlate în trafic, fiind constatate 21 de abateri, dintre care 11 pentru încălcarea prevederilor OG 69/2012, 1 pentru consumul de băuturi alcoolice, iar 16 pentru alte abateri.

În cea de-a doua parte a acțiuni, respectiv intervalul orar 16.00-19.00, polițiștii rutieri au verificat 130 de autoturisme, aplicând 87 de sancțiuni, majoritatea pentru încălcarea regimului legal de viteză. În total au fost reținute cinci permise de conducere, patru pentru viteză excesivă și unul pentru conducerea sub influența alcoolului.

Reamintim că, șoferii depistați, în urma testării cu aparatul etilotest, cu rezultate între 0,11-0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, sunt sancționați contravențional și le sunt reținute permisele de conducere pentru 90 de zile, iar la rezultate de peste 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat(inclusiv), se întocmește dosar penal. În perioada următoare, Poliția Română va intensifica acțiunile, pentru ca dumneavoastră și cei dragi să vă bucurați de zilele de vară în siguranță.

sursa: IPJ Neamț

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy