Șofer beat, și-a cocoțat mașina pe sensul giratoriu

Un accident rutier bizar a avut loc în azi-noapte în centrul orașului Târgu Neamț. În urma lui, un autoturism a rămas suspendat pe sensul giratoriu de la Policlinică.

La data de 26 mai a.c., în jurul orei 03.00, polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Tîrgu-Neamț au intervenit la un accident rutier, soldat cu pagube materiale. Din cercetările efectuate a reieșit faptul că un bărbat de 61 de ani, din Tîrgu-Neamț a condus un autoturism pe strada Ștefan cel Mare, moment în care ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în sensul giratoriu, aflat la intersecția cu strada Mihai Eminescu. În urma impactului nu au rezultat victime. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, care indicat o valoare de peste 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului”, a declarat  purtătorul de cuvânt al IPJ Neamt, Georgiana Moșu.

sursa foto: facebook

Sursa articol: Ziar Târgu Neamț

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy