Expoziția de știință interactivă „Laborator 2.0”, călătorie prin lumea simțurilor

Eventera și Complexul Muzeal Județean Neamț te invită în „Laborator 2.0”, în perioada 2-11 octombrie, în cadrul Muzeului de Științele Naturii Roman. Expoziția este adresată copiilor cu vârste între 5 și 14 ani și își propune să le ofere acestora o experiență educațională nonformală care să le deschidă simțurile pentru știință.

 

”În perioada 2-11 octombrie, din oră în oră în intervalul 9:00-17:00, vă invităm la Muzeul de Științele Naturii Roman să descoperim știința prin intermediul simțurilor. În zona de biologie vom prezenta funcționarea organelor de simț și vom analiza pe baza unei instalații interactive cum funcționează creierul. Pentru că o mare parte din zona de biologie este dedicată testării simțurilor, vom vedea prin ochii oamenilor care au defecte de vedere, apoi prin ochii unei pisici sau chiar ai unei albine, vom testa simțul tactil prin cutii senzoriale, tot în jocuri senzoriale vom testa și simțurile olfactiv și pe cel auditiv.
După ce am vorbit despre modul în care simțurile ne ajută să ne adaptăm și să reacționăm în mediul în care trăim, călătoria senzorială în „Laborator” 2.0 va continua cu zona de fizică. Aici vom explora fenomene din optică și acustică. Vom afla ce reprezintă undele electromagnetice ca mai apoi să ne concentrăm pe lumina vizibilă și o trecem prin tot felul de fenomene: reflexie, refracție, dispersie sau polarizare. Aici vom face curcubeie, vom îmbina puzzle-uri cu oglinzi sau vom îndoi creioane în apă. Tot în zona de fizică vedem invizibilul cu efectul Schlieren, sunetul cu experimente de cimatică, dar și matematica prin Figurile lui Lissajous.
Într-o eră dedicată evoluției tehnologice, copiii simt de la vârste foarte mici presiunea și stresul vitezei. Pentru a ne regăsi echilibrul este nevoie să simplificăm lucrurile și să fim mai atenți la simțuri. Simțurile ne ajută să explorăm lumea înconjurătoare și să ne adaptăm acesteia, dar mai au un rol, acela de a da gust, culoare și echilibru vieții noastre. În „Laborator 2.0” ne deschidem simțurile pentru a explora știința, facem corelații, răspundem la întrebări și ne bucurăm de curiozitate, a noastră și a copiilor.”, au precizat organizatorii.

Expoziția a fost organizată până acum în Iași, Arad, Timișoara, Piatra-Neamț, Vaslui și Brăila, Ploiești, a atras peste 30.000 de vizitatori și îți propune să ajungă și în alte orașe din țară.

Un tur ghidat durează aproximativ 50 de minute, iar tururile se desfășoară din oră în oră în intervalul 9:00-17:00. Prețul unui bilet este de 12 lei de persoană.
Pentru rezervări puteți suna la 0766704668 sau trimite e-mail la [email protected], iar pentru mai multe informații despre desfășurarea expoziției puteți vizita pagina de facebook Laborator.ro

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy