Neamț: A bătut-o până a băgat-o în spital

Foto caracter ilustrativ

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore față de un tânăr din Roman, bănuit de comiterea infracțiunii de violență în familie. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Neamț.

La data de 4 februarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman au fost sesizați prin SNUAU 112, cu privire la faptul că o femeie, de 40 de ani, a fost agresată fizic de concubinul său.

Din cercetări a reieșit că, pe fondul consumului de alcool și a unor neînțelegeri, un tânăr de 27 de ani, din Roman, ar fi lovit-o cu pumnii și cu un obiect contondent pe concubina sa, în vârstă de 40 de ani, din Dulcești. În urma celor întâmplate, femeia a suferit leziuni, fapt pentru care a fost transportată la spital în vederea primirii de îngrijiri medicale de specialitate.

Cel în cauză a fost identificat imediat de polițiști și condus la sediul poliției. 

În urma administrării probatoriului, tânărul a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de violență în familie.

Astăzi, acesta urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.

Sursa: IPJ Neamț

Sursa: ZiarPiatraNeamt.RO

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy