Moment de reculegere la ora 14:00 pentru șeful de post din Vișeu de Jos, asasinat în sediul poliției cu sânge rece

nisotr

Duminică, 8 ianuarie, la ora 14:00, toți polițiștii din țară vor păstra duminică un moment de reculegere în memoria colegului lor, Nistor Gheorghe, şeful de post din Vișeu de Jos care a fost asasinat în sediul poliției cu sânge rece. În timpul momentului de reculegere toți polițiștii aflați în serviciu vor saluta, inclusiv cei cu autospeciale, care vor opri și vor coborî, acolo unde se vor afla.

Agentul şef principal Nistor Gheorghe, în vârstă de 48 de ani, a fost găsit decedat în biroul său. Era căsătorit şi avea doi copii, iar în câteva luni, urma să se pensioneze. Astăzi are loc înhumarea polițistului. Doi suspecți în cazul asasinării au fost arestați preventiv.

Inspectorul general al Poliției Române, chestor principal de poliție Bogdan Despescu, a transmis un mesaj trist pe pagina de socializare a instituției.

Am primit cu profundă durere vestea dispariţiei prematură a colegului nostru, subinspector de poliție post-mortem NISTOR GHEORGHE, care a slujit cu fervoare legea şi comunitatea, timp de 21 de ani.

În aceste momente grele pentru familia dumeavoastră, conducerea Poliţiei Române, eu personal, toţi poliţiştii români, ne exprimăm profunda compasiune și vă suntem alături.

Pentru noi, colegi şi prieteni, poliţistul NISTOR GHEORGHE va fi, de mâine, un loc gol la birou şi în suflete. El s-a alăturat celorlalți polițiști-eroi care au plecat prea devreme dintre noi, care au considerat că a fi polițist implică sacrificii și riscuri, pe care au ales să le înfrunte pentru siguranța comunității.

Colegul nostru a fost apreciat de comunitatea în mijlocul căreia își desfășura activitatea, ca un bun profesionist, un polițist experimentat şi un practician desăvârşit, cu multă iniţiativă şi simţ al datoriei în slujba legii.

Prin profesionalismul de care a dat dovadă în exercitarea atribuţiilor cu care a fost învestit de lege, colegul nostru a onorat şi înnobilat Jurământul de Poliţist.
Acum, când îl conducem pe ultimul drum, cu toţi ne aplecăm fruntea cu pioşenie în amintirea celui care a fost NISTOR GHEORGHE şi rostim cu smerenie,
Dumnezeu să-l odihnească !

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy