RABLA pentru BECURI – Cei ce vor să-și înlocuiască becurile vechi cu becuri LED vor putea primi de la stat vouchere de 200 de lei

Persoanele fizice interesate de schimbarea becurilor convenționale pe care le folosesc acum în locuințe, ce au un consum mare de energie electrică, cu unele LED, ce consumă mai puțin, vor putea primi de la stat vouchere în valoare de 200 de lei, potrivit unui proiect de ordin pus în dezbatere recent la Ministerul Mediului. Regulile programului numit, în mod neoficial, Rabla pentru becuri, stabilesc că, pentru a primi banii, cei interesați vor trebui să predea unul sau mai multe becuri convenționale.

Proiectul de ordin de la Ministerul Mediului conține, de fapt, ghidul de finanţare a Programului privind creșterea eficienței energetice prin înlocuirea becurilor convenționale cu becuri led.

Potrivit acestuia, cei ce se înscriu în programul numit (neoficial) Rabla pentru becuri vor putea beneficia de un voucher în valoare de 200 de lei la achiziţionarea a cel puțin unui bec cu LED, cu condiția predării unui număr echivalent de becuri convenționale.

Înscrierea se va face, ca și în cazul programului Rabla pentru electrocasnice, într-o aplicație electronică gestionată de Administrația Fondului pentru Mediu (AFM).

Va putea participa la acest program oricine îndeplinește următoarele condiții:

  • are domiciliul în România;
  • nu are obligaţii restante la bugetul de stat şi la bugetul local, conform legislaţiei naţionale în vigoare, la data achiziţionării becurilor cu led;
  • are vârsta de minimum 18 ani împliniţi în momentul înscrierii în aplicaţia informatică;
  • este posesor al unui/ unei buletin/ cărţi de identitate valabil(e) în momentul înscrierii în program;
  • se obligă să predea comerciantului, în momentul achiziţionării becurilor cu led, un număr echivalent de becuri convenționale;
  • îşi dă acordul cu privire la prelucrarea de către AFM a tuturor datelor şi informaţiilor furnizate, precum şi cu privire la transmiterea acestora către terţe instituţii sau persoane juridice în vederea verificării îndeplinirii tuturor obligaţiilor şi clauzelor prevăzute în ghid sau în scopul elaborării de situaţii şi statistici.

Noile becuri vor putea fi achiziționate doar de la magazinele ce se vor înscrie în program. Cei ce vor obține voucherele în valoare de 200 de lei le vor putea folosi în cel mult șapte zile de la publicarea listei cu solicitanţii aprobaţi.

La momentul utilizării voucherului la un comerciant validat, solicitantul aprobat va trebui să se asigure că declaraţia pe propria răspundere semnată şi scanată şi copia CI/ BI sunt încărcate în contul de utilizator din aplicaţia informatică, având obligaţia ca originalul declaraţiei să fie păstrat pe o perioadă de un an de la data utilizării voucherului.

Atenție! Pentru a se putea aplica, proiectul de ordin trebuie semnat de ministrul mediului și publicat în Monitorul oficial.

Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy