Lucrările de la Clinica Oncologică GRAL se desfășoară conform graficului. A început betonarea radierului

Pe șantierul viitoarei clinici oncologice din Piatra Neamț, proiect demarat de GRAL MEDICAL SRL, execuția se desfășoară într-un ritm constant. Proiectul este realizat de SITE BAU CONSTRUCT SRL, antreprenorul general responsabil de implementarea tuturor etapelor de execuție.
Recent, a fost finalizată armarea completă a radierului general, un element structural major al clădirii. S-a turnat deja prima secțiune de beton, urmând ca în perioada imediat următoare să fie completată a doua etapă. Acest radier masiv va susține întreaga structură a subsolurilor și a etajelor superioare.
Concomitent, se fac pregătiri pentru cofrarea și armarea diafragmelor de beton, elemente esențiale pentru rigidizarea și compartimentarea verticală a clădirii.
Tot în această fază a construcției, se demarează lucrările pregătitoare pentru realizarea buncărului de radioterapie, o zonă tehnologică specială, unde vor fi amplasate echipamentele destinate tratamentului cu accelerator liniar. Structura acestui buncăr va include pereți groși din beton armat, dispuși în conformitate cu cerințele de protecție la radiații și cu zone tampon controlate.
În același timp, au început lucrările la adăpostul de protecție civilă ALA, situat la subsolul clădirii. Acesta este prevăzut cu elemente structurale din beton armat, etanșări, ventilație proprie și acces controlat, conform normelor în vigoare pentru construcții speciale.
Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt