PNL Neamț a marcat Ziua Culturii Naționale printr-un eveniment dedicat valorilor românești

Seniorii Liberali Nemțeni, alături de Partidul Național Liberal – filiala Neamț, au organizat ieri un eveniment special, dedicat Zilei Culturii Naționale, prilej cu care au fost omagiate marile personalități ale culturii românești, avându-l în prim-plan pe Mihai Eminescu, simbol al identității și spiritualității naționale.
Manifestarea a subliniat importanța păstrării și promovării valorilor culturale autentice, cultura fiind considerată un pilon esențial al dezvoltării unei societăți solide și responsabile. Prin această acțiune, PNL Neamț și-a reafirmat angajamentul constant față de susținerea culturii, educației și respectului pentru patrimoniul național.
La eveniment a fost prezentă și doamna Mihaela Isciuc, vicepreședinte al Consiliului Județean Neamț, a cărei participare a întărit mesajul de susținere instituțională pentru inițiativele culturale locale. Atmosfera a fost una de respect și reflecție, dedicată memoriei și operei celor care au contribuit decisiv la definirea culturii românești.




**Publicitate politică – material finanțat de Partidul National Liberal – Organizația Județeană Neamț (PNL Neamț), contact [email protected], www.pnl.ro, publicat de ZiarRoman.ro conform Regulamentului (UE) 2024/900 privind transparența în publicitatea politică.
Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt