Incendii la Trifești, Icușești și Văleni. Pompierii din Roman, solicitați la intervenții

În perioada 25–26 august, pompierii din cadrul Detașamentului Roman au fost solicitați să intervină la trei incendii produse în comunele Trifești, Icușești și Văleni. Incendiile au afectat o anexă gospodărească, o suprafață de aproximativ cinci hectare de miriște și o locuință. Din fericire, nu au fost înregistrate victime.

Primul incendiu a fost anunțat prin apel la 112, la ora 16:30, în comuna Trifești. La fața locului au intervenit forțe și mijloace de la Detașamentul de pompieri Roman, SVSU Trifești și IPJ.

La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta în interiorul unei anexe gospodărești, folosită drept bucătărie de vară, precum și la acoperișul locuinței. Pompierii au reușit să localizeze și să lichideze incendiul.

În urma acestuia au ars aproximativ 8 metri pătrați din tavanul anexei și 5 metri pătrați din acoperișul casei, construit din lemn și acoperit cu plăci de azbociment.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost coșul de fum neprotejat termic față de materialele combustibile.

Un al doilea incendiu s-a produs în satul Bătrânești, comuna Icușești. În urma unui apel la 112, de la ora 23:27, pompierii Detașamentului Roman și membrii SVSU Icușești au intervenit pentru stingerea unui incendiu de miriște de grâu.

Flăcările s-au manifestat pe o suprafață de aproximativ 5 hectare. Potrivit pompierilor, cauza probabilă a incendiului a fost focul deschis în spații deschise.

Cel de-al treilea incendiu a fost anunțat în dimineața zilei de 26 august, la ora 03:30, la o casă din satul Moreni, comuna Văleni.

La locul intervenției au fost trimise trei echipaje de pompieri, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului Roman, precum și un echipaj al IPJ.

La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta în interiorul unei camere și pe holul locuinței, existând riscul extinderii la întreaga construcție.

Pompierii au localizat și lichidat incendiul. Au ars bunurile din cele două încăperi, printre care mobilier, un televizor, precum și tâmplăria PVC de la o fereastră și o ușă.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost fumatul în locuri nepermise sau neamenajate.

În niciunul dintre cele trei incendii nu au fost înregistrate victime.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy