Incendiu la un spațiu comercial din Roman

Pompierii au intervenit joi după-amiază pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un spațiu comercial de la parterul unui bloc de pe Bulevardul Roman Mușat. Apelul la 112 a fost făcut la ora 16:40.

La fața locului au ajuns pompierii de la Detașamentul Roman, cu patru autospeciale de stingere, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime, o ambulanță SMURD și un autoturism de serviciu. În misiune au fost implicate și echipaje ale SVSU Roman, IPJ și IJJ.

Incendiul se manifesta în interiorul spațiului comercial și la acoperiș, cu degajări mari de fum. Flăcările riscau să se extindă la alte două spații comerciale și la apartamentul de deasupra.

Pompierii au localizat și lichidat incendiul. Acoperișul spațiului comercial a ars pe o suprafață de aproximativ 25 de metri pătrați, iar bunurile din interior și circa 8 metri pătrați din fațada blocului au fost afectate. De asemenea, au fost deteriorați pereții unui spațiu comercial alăturat, pe aproximativ 40 de metri pătrați, mobilierul, sistemul unui aparat de aer condiționat și firma luminoasă a unui alt spațiu comercial. Incendiul a afectat și ușa de acces și o fereastră din PVC de la intrarea în bloc.

Unii locatari s-au autoevacuat până la sosirea pompierilor. Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy