ISU Neamț: Misiune de asigurare măsuri PSI şi asistenţă medicală în satul Nisiporeşti, comuna Boteşti

Sâmbătă, 22.09.2018, începând cu ora 06:00, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Petrodava” al judeţului Neamţ, împreună cu cadre medicale din cadrul Unităţii de Primiri Urgenţe şi Serviciului de Ambulanţă Judeţean Neamţ(SAJ), au desfăşurat o misiune de asigurare a asistenţei medicale şi a măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor, la un eveniment cu public numeros (aproximativ 15.000 de persoane), organizat de Biserica romano – catolică în satul Nisiporeşti, comuna Boteşti.

  • A fost vorba despre ceremonia de beatificare a Veronicăi Antal (1935-1958), tânără româncă şi terţiară franciscană, al cărei martiriu pentru credinţă a fost recunoscut de papa Francisc la 26 ianuarie.

La acest eveniment au fost mobilizaţi doi ofiţeri, unsprezece subofiţeri, zece voluntari din cadrul programului de voluntariat ,,Salvator din Pasiune” din cadrul inspectoratului, cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă, o autospecială de transport personal şi victime multiple(ATPVM), un punct medical avansat şi trei autospeciale de serviciu, fiind sprijiniţi şi de şapte voluntari din cadrul SVSU Boteşti.

Forţele participante au asistat medical un număr de 37 de persoane, din care o persoană a fost transportată la Centrul de Primiri Urgenţe din municipiul Roman, de către un echipaj medical din cadrul SAJ Neamţ.

  • Articol documentat cu sprijinul ISU Neamț

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy