A urcat beat la volan și a ucis un om

La data de 2 iunie 2019, polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Roman au identificat și reținut un bărbat de 43 de ani, din Moldoveni, bănuit de comiterea unui accident rutier soldat cu decesul unei persoane.

foto cu carater ilustrativ

Din investigațiilor efectuate a reieșit că acesta a condus un autoturism pe DC 179 în localitatea Hociungi, moment în care a surprins și accidentat un bărbat de 32 de ani, din Moldoveni, care s-ar fi aflat pe partea carosabilă, cauzându-i leziuni ce i-au provocat decesul. După impact, bărbatul ar fi părăsit locul evenimentului, fără încuviințarea poliției.

În urma activităților complexe desfășurate de polițiști, bărbatul a fost depistat pe raza județului Bacău. Fiind testat cu aparatul etilotest, rezultatul a indicat o valoare de 0,06 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În baza probatoriului administrat, polițiștii l-au reținut pentru 24 de ore, sub aspectul comiterii infracțiunilor de ucidere din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției, fiind încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Neamț.

Astăzi, acesta urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.

  • articol documentat cu sprijinul IPJ Neamț

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy