Accident cu victimă pe trecerea pentru pietoni – Șoferul a părăsit locul faptei (NEAMȚ)

Foto caracter ilustrativ

La data de 20 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Roman au intervenit la un accident rutier, produs pe strada Sucedava, soldat cu rănirea unei persoane.

Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce un bărbat de 58 de ani, din Horia, conducea un autoturism pe strada Sucedava, ajuns la intersecția cu strada Ion Ionescu de la Brad, a surprins și accidentat un bărbat de 57 de ani, din Roman, care era angajat în traversarea străzii pe trecerea pentru pietoni.

În urma evenimentului rutier, conducătorul auto a părăsit locul producerii accidentului, revenind ulterior la fața locului.

Din impact a rezultat rănirea bărbatului de 58 de ani, acesta fiind preluat şi transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului.

Sursa: IPJ Neamț

Sursa: ZiarPiatraNeamt.RO

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy