Accident în Tămășeni. Autorul accidentului era băut și fără permis
În ziua de 07.04.2016, în jurul orelor 10.00, polițiștii din cadrul Postului de Poliţie Tămăşeni au intervenit la o sesizare privind producerea unui accident de circulație soldat cu pagube materiale, produs pe raza comunei. La fața locului a fost identificat conducătorul auto, un bărbat de 43 de ani, din Tămășeni, stabilindu-se că în timp ce acesta conducea un autoturism pe strada Traian din localitate, a acroşat un alt autoturism parcat în faţa farmaciei, rezultând doar avarierea vehiculelor.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de peste de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la Spitalul Municipal Roman unde i-au fost recoltate probe biologice, pentru stabilirea alcoolemiei. Totodată în urma verificărilor efectuate, s-a constatat că bărbatul nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere unui autovehicul fără permis şi sub influenţa alcoolului.