Anunț convocare ședință ordinară CJ Neamț, 31 octombrie 2018, ora 15:30

CONSILIUL JUDEŢEAN NEAMŢ
Nr. 21.710 din  25.10.2018

ANUNŢ

În conformitate cu prevederile Legii nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, se convoacă Consiliul Judeţean Neamţ în şedinţă ordinară, pe data de 31 octombrie 2018, ora 15:30, în sala de şedinţe „Ion Creangă”, cu următoarele proiecte de hotărâre, înscrise pe ordinea de zi:

  1. Modificarea statului de funcții al aparatului de specialitate al Consiliului Județean Neamț;
  2. Stabilirea salariilor de bază pentru funcționarii publici și personalul contractual din cadrul serviciilor publice de interes județean;
  3. Modificarea statului de funcții al Complexului Muzeal Județean Neamț;
  4. Scoaterea din funcțiune și demolarea unor imobile;
  5. Completarea inventarului domeniului public al Județului Neamț cu unele imobile, precum și luarea unor măsuri cu privire la aceste bunuri;
  6. Luarea unor măsuri referitoare la unele mijloace fixe aflate în administrarea Companiei Județene APASERV S.A.;
  7. Emiterea unui acord în calitate de vecin limitrof;
  8. Aprobarea execuţiei bugetare la data de 30 septembrie 2018;
  9. Aprobarea transmiterii unor bunuri în administrarea Direcției de Administrare a Parcului Național Ceahlău;
  10. Aprobarea atribuirii unei licențe de traseu pentru efectuarea transportului public de persoane prin curse regulate speciale în trafic județean;
  11. Aprobarea documentației tehnico-economice pentru un obiectiv de investiții de interes public județean;
  12. Aprobarea achiziţionării de servicii juridice de către Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț;
  13. Modificarea Hotărârii Consiliului Județean Neamț nr.168/2018 privind aprobarea participării în cadrul proiectului „Achiziție de mijloace de transport public-autobuze electrice”;
  14. Modificarea Hotărârii Consiliului Județean Neamț nr.315/2016 privind încheierea unui acord de colaborare cu UAT Județul Bacău în vederea implementării unui proiect de interes județean;
  15. Modificarea statului de funcții al Spitalului de Psihiatrie „Sf.Nicolae” Roman;
  16. Acordarea unui mandat special;
  17. Modificarea statului de funcții al Bibliotecii Judeţene „G.T.Kirileanu” Neamţ;
  18. Aprobarea unei teme de proiectare aferentă unui obiectiv de investiții de interes județean;
  19. Aprobarea unei asocieri cu Fundația „Friendship Ambassadors România” în vederea realizării unei acțiuni de interes public județean;
  20. Rectificarea bugetului Județului Neamț pe anul 2018;
  21. .Diverse.
PREŞEDINTE
Ionel ARSENE

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy