Apartamentele datornicilor nu se vor mai scoate atât de ușor la licitație

Fiscul nu va mai putea scoate la vânzare casele românilor care au datorii nesemnificative către stat. Codul de Procedură Fiscală va fi modifcat astfel încât Fiscul să îşi eficientizeze activitatea măsurilor de executare silită.

Potrivit proiectului de act normativ referitor la modificarea Codului, publicat de Ministerul Finanţelor, procedurile de executare silită a proprietăţilor imobiliare vor fi demarate doar pentru datoriile semnificative. Pragul de la care o creanţă este considerată mică sau mare nu a fost încă făcut public. El va fi însă stabilit printr-un ordin al ministrului de Finanţe.

Se propune ca măsurile de executate silită să se aplice diferențiat în funcție de cuantumul și vechimea creanțelor fiscale, în vederea eficientizării activității de executare silită, în sensul direcționării resurselor către acțiunile complexe, desfășurate în vederea recuperării creanțelor cu valori semnificative, acțiuni ce constau în identificarea bunurilor urmăribile, aplicarea sechestrelor, valorificarea bunurilor etc„, scrie în nota de fundamentare a actului.

Astfel, pentru creanțele nesemnificative se instituie doar măsuri de executare realizate în procese masive, de regulă informatice (somație, poprire bancară, poprire la terți). În schimb, pentru creanțele semnificative se instituie măsuri punctuale (sechestru de bunuri imobile, bunuri mobile, atragerea răspunderii solidare dacă sunt îndeplinite condițiile legii), adică măsuri complexe și individuale„, se mai arată în nota de fundamentare a actului normativ.

Propunerea de act normativ o regăsiți aici, iar nota de fundamentare aici.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy