Arest la domiciliu pentru minorul care a tâlhărit un copil în plină stradă, la Roman

La data de 19 iunie a.c., minorul a fost prezentat Judecătoriei Roman care a dispus măsura arestului la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile.

La data de 18 iunie a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că un minor de 12 ani a fost victima infracțiunii de tâlhărie.

Din cercetările efectuate până în prezent a reieșit că, în timp ce minorul de 12 ani, se afla împreună cu un alt minor de 12 ani, ambii din Roman, în fața unui imobil din municipiul Roman, ar fi fost amenințat cu acte de violență de un minor de 14 ani, care folosindu-se de un obiect tăietor-înțepător, i-ar fi solicitat banii pe care acesta îi deține asupra sa, deposedându-l de suma de 35 de lei.

Minorul a fost condus la sediul poliției, în vederea continuării cercetărilor.

În baza probatoriului administrat, polițiștii l-au reținut pentru 24 de ore, sub aspectul comiterii infracțiunii de tâlhărie calificată.

Cel în cauză a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Harghita.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy