Armonia şi înţelepciunea poeziei, la Biblioteca Judeţeană „G. T. Kirileanu”

Biblioteca Judeţeană „G. T. Kirileanu” Neamţ vă invită marţi , 6 noiembrie 2012, ora 17.30, în Sala „Teatrul de Joacă”, la evenimentul lansării volumului de poezie „Înţelepciunea din anotimpuri” semnat de prof. univ. dr. Vasile Cojocaru-Filipiuc.
Cartea, ea însăşi un poem, ca substanţă şi prezentare grafică, este apărută la Editura Alfa din Iaşi, beneficiind de o fericită vecinătate între text şi ilustraţie.
Aflat deja la cel de-al treilea volum de poezie, autorul spune povestea drumului dintre suflet şi cuvânt, propunând cititorului traseul invers, cuvânt-suflet. Aşadar, „deşi romantice, prin esenţa lor, poemele au vigoarea post-modernistă, care le ajută să se joace cu mintea cititorului în fel şi chip, ferecând porţile lumii trecătoare şi deschizând ferestre spre eternitate” – precizează şi Diana-Adela Ioniţă în prefaţa volumului.
Despre lirica lui Vasile Cojocaru-Filipiuc vor vorbi în seara lansării criticul literar dr. Cristian Livescu, publicistul Constantin Tomşa şi prof. Gheorghe Ţigău, iar sonoritatea versurilor va fi pusă în undă prin recitalul susţinut de Dan Iacob.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy