Campania”Romașcanii salvează vieți” s-a încheiat. 315 persoane au donat sânge

Cea de-a doua ediție a campaniei ”Romașcanii salvează vieți” s-a încheiat, la punctul de colectare sânge din Policlinică prezentându-se 315 persoane.

Desfășurată în parteneriat cu Centrul Județean de Transfuzie Sanguină Neamț și Spitalul Municipal de Urgență Roman, campania și-a dorit să încurajeze locuitorii orașului să doneze sânge și, totodată, să-i conștientizeze cu nevoia permanentă de produse sanguine din unitățile medicale, nevoie care poate fi acoperită doar prin efortul tuturor cetăţenilor.

Campania s-a desfășurat pe parcursul lunii august, Primăria municipiului Roman oferindu-le donatorilor, pe lângă beneficiile prevăzute de lege, carduri de acces valabile pentru 3 intrări la ștrandul din interiorul Complexului Sportiv și de Agrement ”Moldova”.
În cadrul campaniei, și primarul Lucian Micu a donat sânge, acesta făcând acest gest anual.
La ediția de anul trecut a campaniei au donat sânge, pe parcursul lunii august, 207 de persoane.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy