Când va da prefectul ordinul prin care constată încetarea mandatului președintelui CJN, Ionel Arsene

În această seară, prefectul județului Neamț, Adrian Niță a anunțat că imediat cum va primi actele în baza cărora să poată da ordinul prin care constată încetarea mandatului președintelui CJN, Ionel Arsene, va emite acest ordin.

Pentru corecta informare a opiniei publice, cu privire la situația de încetare de drept a mandatului președintelui CJ Neamț ca urmare a condamnării definitive la o pedeapsa privativa de libertate ce s-a pronunțat astăzi 10.03.2023 ora 16, vă aduc la cunoștință că procedura prevăzută de legislația în vigoare este următoarea:
Potrivit dispozițiilor Codului Administrativ, în caz de încetare înainte de termen a mandatului președintelui Consiliului Județean, prefectul emite un ordin prin care constată încetarea mandatului.
Ordinul are la bază un referat semnat de secretarul general al județului, precum și actele din care rezultă motivul legal de încetare a mandatului, în cazul de față hotărârea judecătorească definitivă de condamnare la o pedeapsa privativă de libertate.
Referatul secretarului general se transmite prefectului in termen de 10 zile de la data intervenirii situației de încetare de drept a mandatului președintelui Consiliului Județean.
Art.193 alin.2 și art.160 Cod administrativ
În calitate de garant al respectării legii, voi da eficiență dispozițiilor legale amintite de îndată ce toate formalitățile vor fi îndeplinite.

Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy