Ce domnitor al Moldovei a fost înscăunat după bătălia care a avut loc în Neamț, la data de 12 noiembrie 1449?

Printre violuri, crime, accidente și politică uităm de lucruri importante, cum ar fi, de exemplu, bătălia de la Tămășeni, care a avut loc chiar „azi”, dar în anul 1449, fiind decis următorul domnitor al Moldovei de la acea vreme.

Bogdan al II-lea a domnit în Moldova timp de doi ani, între 1449 – 1451. A fost fiul nelegitim al voievodului Alexandru cel Bun şi tatăl viitorului voievod Ştefan cel Mare.

A venit la domnia Moldovei la 12 octombrie 1449, în urma bătăliei câştigate împotriva lui Alexăndrel, voievodul de pînă atunci al ţării. Bătălia a avut loc la nord de Roman, pe rîul Siret, la Tămăşeni. Bogdan, susţinut de oaste ajutată şi de Iancu de Hunedoara, l-a înfrînt pe Alexăndrel şi boierii lui. Alexăndrel a fugit în Polonia, în timp ce Bogdan a intrat în cetatea Sucevei, unde a fost uns domn. Bogdan era căsătorit cu Maria-Oltea, sora boierului Vlaicu și avea copii pe Ștefan, Maria și Sora.

Începând cu luna martie 1450, Alexăndrel a început pregătirile pentru o campanie în Moldova, iar în luna august a aceluiaşi an, armata sa, formată din moldoveni şi poloni, se găsea pe Nistru. Bogdan s-a retras din faţa inamicului, evitând să dea o luptă decisivă, pentru a-l obosi.

La 6 septembrie 1450, Bogdan al II-lea a atacat oastea inamică într-un loc îngust, lângă satul Crasna, unde relieful şi vegetaţia nu permitea polonilor să se desfăşoare corespunzător pentru luptă. Dacă nu intervenea în ultimul moment un corp de oaste moldoveană a lui Alexăndrel, înfrângerea polonilor ar fi fost totală. Prin contraatacul lui Alexăndrel, o parte a oastei polone s-a putut retrage. Bogdan nu a pornit în urmărirea inamicului înfrânt.

Bogdan al II-lea a fost ucis într-o noapte de octombrie, în anul 1451, în satul Reuseni (judeţul Suceava), în timp ce se afla la un ospăţ. Ucigaşul a fost tocmai fratele său, Petru Aron. Data exactă a morţii este însă controversată. Unele izvoare indică ziua de 16 octombrie ca dată a morţii lui Bogdan al II-lea, altele spun că el ar fi fost decapitat la 17 octombrie. Corpul lui Bogdan al II-lea a fost înmormântat în satul Reuseni.

Surse: Enciclopedia României, moldovenii md.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy