Cei care salvează vieți la spitalul din Roman nu mai au voie să vorbească cu presa, pentru că așa vrea PNL
”În timpul programului de lucru, vă este interzis să oferiți orice tip de informație către presă” , spune un ordin comunist dat personalului medical de către conducerea pusă de PNL la spitalul din Roman.
Acest ordin vine exact acum, în campania electorală, când conducerea PNL a orașului Roman vrea ca cetățenii să știe cât mai puțin din mizeriile care se fac, din problemele de la spital și din combinațiile pe bani publici din oraș. Prostimea să fie cât mai neinformată, ca să vină să voteze ce le servesc liberalii gata mestecat.
Acești liberali, care prin astfel de dispoziții dovedesc că sunt mai comuniști decât comuniștii, sunt cei care vă spun că la spitalul din Roman totul este perfect, dar când au ei, rudele sau prietenii lor o problemă serioasă de sănătate pleacă la spitale universitare sau la spitale private. Păi de ce pleacă liberalii și familiile lor să se trateze în alte orașe dacă la spitalul din Roman e așa de bine? Răspunsul este simplu. Ei știu că la spitalul din Roman sunt probleme și de asta au și interzis personalului să mai vorbească cu presa, ca să nu aflați și voi că sunt probleme. Cei de la PNL ar face orice numai ca să mai obțină niște voturi.
„Astăzi a fost Vineri 13 pentru fiecare dintre noi și în mod special pentru angajații Spitalului Roman. Spun asta deoarece am putut observa cum se strecoară cenzura în practicile unei instituții a cărei transparență ar trebui să fie de necontestat. Altfel spus, am observat că dictatura tipic liberală este în continuare vie. La spitalul din Roman, conducerea, a trimis „ordin”, cum că dacă un angajat îndrăznește să vorbească cu presa o sa fie sancționat. LI SE INTERZICE!!!!