Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de confidentialitate si protectia datelor. Click aici pentru detalii.

Cerbul lopătar din pușcăria de animale nevinovate de la Roman a murit în chinuri groaznice

Cerbul lopătar din pușcăria de animale nevinovate de la Roman, intitulată sugestiv Grădină Zoo, a murit în chinuri groaznice.

Din start este bine de menționat că cerbul trăia în condiții de carceră, acest animal având nevoie în mediul lui natural de păduri de 500 – 1000 hectare. Deci e ca și cum ai lua un om și i-ai restrânge perimetrul de mișcare la 3 metri pătrați.

Dacă e să ne luăm după declarația medicului veterinar, conform căruia ar fi fost cerb-mortvorba de o ocluzie intestinală, cu toate că alți medici veterinari spun că e puțin probabil, atunci avem următorul tablou. Ocluzia intestinală la orice mamifer de pe această planetă înseamnă chinuri de neimaginat. Se blochează tranzitul intestinal, durerile sunt foarte mari, iar moartea nu survine brusc, ci după o perioadă îndelungată de chin.

Părerea altor medici veterinari este că șansele ca un rumegător să moară de ocluzie intestinală sunt foarte mici, astfel de ambalaje, dar și alte lucruri nedigerabile fiind des găsite la sacrificare în aparatul digestiv al bovinelor care în mod natural de la pășune și până la gospodărie mănâncă de pe marginea drumului orice găsesc. De asemenea, alți medici veterinari spun că decesul dintr-o ocluzie intestinală nu se produce instant și în niciun caz fără simptome. Animalul nu mai mănâncă o perioadă și manifestă dureri atroce.

Apar și semne de întrebare legate de locul unde a decedat animalul, deoarece de regulă orice animal sălbatic sau domestic atunci când suferă de o afecțiune se retrage în zona de odihnă (bârlog, vizuină, culcuș). În cazul cerbului acesta își împarte teritoriul, având un loc distinct în care se retrage pentru odihnă și rumegare, loc unde stă și atunci când are o afecțiune sau este în ultima perioada a gestației.

Foarte multe semne de întrebare care duc la o singură concluzie… Dacă nu a fost ocluzie intestinală, înseamnă că a fost o mare neglijență din partea celor care au în administrare pușcăria de animale de la Roman, iar dacă a fost ocluzie intestinală concluzia e aceeași: gardienii de la pușcăria de animale de la Roman nu au observat că cerbul nu mai mănâncă sau că are dureri și l-au lăsat să moară în chinuri de neimaginat, căci cine spune că moartea dintr-o ocluzie intestinală survine fără chinuri groaznice este un mare mincinos.

Chiar și scuza cu ambalajele este de natură să acuze pe cei care administrează pușcăria de animale, deoarece se presupune că periodic ei ar trebui să facă curat în zonele unde sunt animalele și mai ales ar trebui să supravegheze în permanență interacțiunea dintre vizitatori și animalele încarcerate.

Domnilor care patronați pușcăria de animale de la Roman, dacă nu sunteți capabili să îngrijiți și supravegheați ființele încarcerate fără a avea vreo vină și de pe urma cărora faceți bani, mai bine dați-le drumul în pădure. Uitați-vă bine la poză.

Gospodăriile nemțenilor sunt pline de rumegătoare domestice care poate mor și ele de la ocluzii sau din alte cauze. De câte ori ați văzut voi o vacă mortă prin curtea omului sau, așa, pe câmp? Gospodarul când vede că animalul nu mai mănâncă sau se comporta altfel îl ține în grajd la căldură și cheamă imediat veterinarul și se mai duce și la biserică și face o rugăciune.

Voi?

Ați lăsat animalul să moară și nici nu ați avut bunul simț să îl mutați din văzul lumii, de au apărut poze pe rețelele de socializare…

Iosub Robert

PS: 99% din presa din Roman are alt punct de vedere caci Romanul e locul unde nimic ce ar putea deranja primăria nu trebuie spus …




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *