Cinci misiuni de stingere a incendiilor pentru pompierii din municipiul Roman

incendii-in-roman

Joi, 15.12.2016, la ora 09:00, Dispeceratul Integrat ISU-Ambulanță al județului Neamț a fost anunțat prin SNUAU 112 despre producerea unui incendiu la o locuință particulară din localitatea Români. La locul producerii evenimentului s-au deplasat 9 subofiţeri cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă de capacitate mărită din cadrul Detașamentului de pompieri Roman și o ambulanță SMURD. În urma incendiului, proprietarul a suferit arsuri de gradul I la nivelul scalpului și a fost transportat de echipajul SMURD la CPU Roman. De asemenea a fost afectat și acoperișul casei confecționat din asterială de lemn și învelitoare de tablă și draniță pe o suprafață de aproximativ 5 mp. Cauza probabilă a incendiului: coș de fum necurățat de funingine.

Joi, 15.12.2016, la ora 12:14, Dispeceratul Integrat ISU-Ambulanță al județului Neamț a fost anunțat prin SNUAU 112 despre producerea unui incendiu la tabloul electric al unui apartament din municipiul Roman. La locul producerii evenimentului s-au deplasat 6 subofiţeri cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă de capacitate medie din cadrul Detașamentului de pompieri Roman. În urma incendiului au ars elementele plastice ale tabloului electric. Cauza probabilă a incendiului: conductor electric deteriorat.

Joi, 15.12.2016, la orele 17:50, 18:12, 20:10, Dispeceratul Integrat ISU-Ambulanță al județului Neamț a fost anunțat prin SNUAU 112 despre producerea de incendii la coșurile de fum ale unor locuințe particulare din localitățile Bâra, Secuieni, Horia. La locul producerii incendiilor s-au deplasat 20 subofiţeri cu 3 autospeciale de stingere cu apă şi spumă din cadrul Detașamentului de pompieri Roman. În urma incendiilor a ars funinginea din coșul de fum. Cauza probabilă a incendiilor: coșuri de fum necurățate.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy