Comunicarea cu Poliția Neamț funcționează pentru toți cetățenii județului Neamț

Azi am avut ocazia să testăm cum comunică poliția nemțeană cu cetățenii. Pentru că purtătorul de cuvânt nu a putut să ne răspundă la telefon fiind duminică și pentru el, am sunat ca orice cetățean normal din acest județ la telefonul fix de la poliție ca să aflăm dacă drumul spre Târgu Neamț este deblocat, deoarece circulația fusese oprită mai devreme din cauza unui camion răsturnat.

Ne-a răspuns un domn care, fără să ne întrebe cine suntem sau să facă pe interesantul, ne-a explicat că se circulă la acea oră doar pe un sens de mers dar urmează să se degajeze tot carosabilul.

Așadar, cetățenii care doresc orice informație legată de drumuri blocate sau orice alte situații cu adevărat importante și de interes general ce țin de poliție pot suna oricând la dispeceratul poliție. Noi am făcut acest experiment și am constatat că tipul acesta de comunicare directă între poliție și cetățeanul normal funcționează foarte bine.

Am făcut acest experiment și pentru faptul că am văzut critici în spațiul public legat de modul în care comunică poliția cu noi, jurnaliștii, și s-a dovedit că cine vrea să afle ceva cu adevărat de interes general o poate face fără absolut nicio problemă. Totuși, poliția nemțeană are o problemă de comunicare cu presa în sensul în care comunicatorii acestei instituții au cam dat nas presei locale obișnuindu-i să primească mult mai multe informații decât cele obligatorii prin lege iar unii jurnaliștii nu au înțeles până unde e atribuția de serviciu a polițistului și de unde începe bunăvoința lui de a face lucruri suplimentare. Dacă în urmă cu ceva ani jurnaliștii mergeau după mașinile de poliție, salvare sau pompieri ca să vadă ce se întâmplă, acum am devenit niște boieri. Stăm și facem jurnalism din fotoliu de acasă cu informații ce ne vin gata scrise, ba uneori și cu poze, și în loc să mulțumim autorităților pentru că ne dau totul mură în gură ne revoltăm dacă vreodată trebuie sa depunem vreun efort suplimentar să documentăm lucruri.

Desigur că atunci când am sunat la poliție nu am provocat pe cel care a răspuns ci am vorbit frumos folosind formule de politețe, cerând scuze de deranj, rugând frumos sa ne spună și mulțumind ulterior căci la o adică la fel ca și purtătorul de cuvânt și ofițerul de serviciu nu are nicio obligație să ne răspundă nouă pe loc. Facem această precizare pentru cei care ar fi tentați să sune la poliție și să provoace prin nepolitețe o reacție verbală ostilă din partea celui care răspunde pentru a arăta cum nu comunică poliția nemțeană.

Concluzionăm că poliția nemțeana are ea problemele ei dar acestea nu sunt de comunicare iar această concluzie o trage un om care a inventat criticatul in forma extremă a poliției la Neamț.

I.R.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy