Concursul “ Matematica pentru toți ”, ediția a II-a
Școala Gimnazială “ Mihai Eminescu ” Roman, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Județean Neamț a organizat, în perioada 19 – 20 aprilie 2016, Concursul Interjudețean de Matematică cu titlul “ Matematica pentru toți ” ediția a II-a.
La concurs au participat un număr de 246 elevi din județele Neamț, Bacău, Vaslui, Iași, Focșani și Suceava.
Elevi din județele Moldovei care s-au înscris la concurs, domnul primar Laurenţiu Leoreanu, în prezența doamnei director a Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu”, Mihaela Rusu și a doamnei Inspector de specialitate ISJ Neamț, Camelia Elena Neţa, le-a transmis un mesaj de încurajare, a apreciat interesul elevilor pentru acest tip de manifestări și și-a exprimat spijinul față de învățamântul romașcan.
Concursul s-a desfășurat pe 5 secțiuni: Clasa a IV-a – 73de elevi, Clasa a V-a – 55 de elevi, Clasa a VI-a – 41de elevi, Clasa a VII-a – 44 de elevi, Clasa a VIII-a – 33 de elevi.
Subiectele au fost elaborate de o comisie formată dintr-un număr de 24 cadre didactice, evaluarea lucrărilor a fost realizată de către o comisie formată din 22 cadre didactice din județ, dar și din județele participante la concurs. Pentru fiecare nivel de clasă s-au acordat premiile I, II, III şi menţiuni.
Premiile au fost oferite de Primăria Municipiului Roman și Rovese Romania SRL Roman.
Feedback-ul primit în urma desfăşurării concursului este unul excelent, scopul organizării acestui concurs fiind stimularea interesului şi descoperirea elevilor talentaţi şi pasionaţi de matematică.