Șoferi beți depistați în trafic de polițiști

Polițiștii efectuează cercetări față de patru persoane, sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului și încredințarea unui vehicul pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane care se afla sub influența alcoolului.

La data de 10 noiembrie 2018, polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Roman au depistat pe strada Mihai Viteazu, din Piatra Neamț, un autoturism condus de un bărbat de 31 de ani, din localitatea Ștefan cel Mare.

Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat o valoare de peste 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Tot sâmbătă, 10 noiembrie 2018, poliţiștii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurale Ion Creangă au depistat în trafic un bărbat de 33 de ani, din localitatea Ion Creangă, care conducea un autoturism pe strada Bisericii, în timp ce se afla sub influența alcoolului.

Acesta a fost supus testării cu aparatul alcooltest, care a indicat o valoare de peste 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

De asemenea, tot ieri, 10 noiembrie 2018, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Roman au intervenit la un accident rutier produs pe strada Bogdan Dragoş, din Roman și soldat cu pagube materiale. Deși conducătorul auto, un bărbat de 51 de ani, din Roman emană halenă alcoolică, acesta a refuzat testarea cu aparatul alcooltest și recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În urma administrării probatoriului, bărbatul a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore sub aspectul comiterii infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Neamț.

Astăzi, acesta urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.

****

Azi-noapte, 11 noiembrie 2018, în jurul orelor 00.30, polițiștii din cadrul Secţie de Poliţie Rurală Ştefan cel Mare, au depistat pe DJ 208 G, din localitatea Tupilaţi, un autoturism condus de o tânără de 20 de ani, din Săvinești.

Întrucât emana halenă alcoolică, aceasta a fost testată cu aparatul alcooltest, care a indicat o valoare de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tânără a fost condusă la spital, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că o altă tânără de 27 de ani, din Iași, pasageră în același autoturism, i l-ar fi încredințat pentru a-l conduce, deși cunoștea faptul că aceasta se afla sub influența băuturilor alcoolice.

Cele două sunt cercetate de polițiști sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului și încredințarea unui vehicul pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane care se afla sub influența alcoolului.

  • Articol documentat cu sprijinul IPJ Neamț

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy