Consilierii județeni din opoziție insistă să se facă de râs

Încercând să explice de ce nu au votat rectificarea bugetară care aloca bani pentru niște obiective importante pentru nemțeni, consilierii județeni ai opoziției se scuză spunând că nu au avut timp să studieze proiectul. Aici nu poate nimeni să-i contrazică, deoarece de multe ori proiectele vin pe ultima sută de metri și ei sunt puși să voteze în neștiință de cauză, nu că ar vota vreodată altfel. În realitate, consilierii județeni din opoziție nu citesc nimic sau chiar dacă citesc o fac degeaba, deoarece și ei, la fel ca cei de la putere, când votează se uită la cum votează liderul lor și așa fac și ei. Un fel de maimuțe politice la costum care își imită liderul și nu ne referim doar la consilierii județeni din opoziție.

Mai mult de atât, aceste explicații cu ”nu am avut timp” arată cât de mare e durerea la bască față de interesul județului, căci de fapt ei nu au niciodată timp nici măcar pentru ședința de consiliu județean unde așteaptă să se termine mai ceva decât copiii când așteaptă pauza mare. Dacă ar vrea să își facă timp pentru nemțeni și chiar ar vrea să facă opoziție reală, nu doar pe facebook, cei din PNL și PMP ar putea ca în timpul ședinței, când se ajunge la un proiect pe care nu au avut timp să îl studieze să ceară să fie citit în plen. Stau 30 minute să îl citească, mai discută 30 minute pe marginea proiectului și apoi decid în cunoștință de cauză, dar asta nu se va întâmpla niciodată. Consilierii județeni de la PNL si PMP de fapt nu vor să facă opoziție în mod real, nu vor să petreacă prea mult timp pe la ședințe ci vor doar să mimeze că sunt bărbați politici, dar numai ascunși după câte o tastatură.

În mediul rural consilierii locali de obicei nu văd proiectele decât la ședință și nu de puține ori când e vorba de decizii importante pentru comună ședințele pot dura ore întregi chiar dacă au doar 2-3 proiecte pe ordinea de zi. Diferența este că la țară aleșii locali se implică și sunt întrebați pe stradă de ce au făcut sau nu au făcut ceva, pe când la consiliul județean maimuțele politice la costum nu fac nimic mai mult decât a imita modul în care ridică sau nu mâna maimuța alpha din gupul lor.

Ca să nu fie doar penibili, ci și ipocriți, după ce că nu fac nimic în consiliul județean, nu pun întrebări, nu vin cu proiecte, nu se bat pentru cei care i-au ales și opoziția pe care o fac este doar o glumă proastă, vin și se plâng că sunt victimele conducerii rele a consiliului județean, conducere care plătește presa rea să dea în ei care sunt de fapt raza de lumină a județului etc. etc… Din păcate realitatea este că ei nu sunt victimele nimănui decât ale propriei neputințe.

Bocete ale unor consilieri județeni pe Facebook.
Ele sunt mai multe dar copiate de la unul la altul. Cele doua de mai jos sunt relevante.


Iosub Robert

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy