Copiii cu vârsta cuprinsă între 10-14 ani, așteptați la preselecții pentru SecțiaTenis de Masă

CLUB SPORTIV MUNICIPAL ROMAN vă informează că duminică, 12 mai și duminică, 19 mai, începând cu ora 11:00, organizează la Sala Sporturilor din Roman preselecții în vederea alcătuirii de grupe de copii și juniori pentru Secția Tenis de Masă.

Sunt așteptați copii cu vârsta cuprinsă în intervalul 10-14 ani (inclusiv). Copiii ce vor participa la preselecții trebuie să aibă echipament sportiv corespunzător (trening), iar încălțămintea să fie curată și adecvată suprafeței de joc – parchet.


Condițiile de participare și documentele necesare pentru înscrierea la preselecții sunt:

  • vârsta copilului cuprinsă între 10-14 ani;
  •  adeverință medicală – apt pentru sport;
  •  acordul părintelui/tutorelui legal pentru participare și folosirea datelor cu caracter personal (se va semna la prezentarea la preselecții).


Pentru detalii, cei interesați pot contacta Serviciul Competiții Sportive din cadrul C.S.M.Roman, pot accesa pagina de facebook CSM Roman oficial, iar pentru înscriere sunt puse la dispoziție și numerele de telefon și adresele de mail:


Activitatea de preselecție precum și coordonarea ulterioară a grupelor de copii și juniori C.S.M.Roman vor fi efectuate de către instructorul Gându Claudiu. Toate costurile necesare pentru activitatea grupelor de juniori vor fi suportate de C.S.M.Roman, părinții nefiind nevoiți să achite vreo taxă pentru activitățile sportive menționate.


„La preselecție sunt așteptați copiii din Roman, precum și din comunele membre în Asociația Roman Metropolitan. De asemenea,  la activitățile sportive vor fi luate imagini care vor fi folosite în scopul mediatizării Clubului și sportului în general.”, a transmite  CSM Roman.

 

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy