Copiii de la clubul de karate din comuna Hangu s-au antrenat la Piatra-Neamț

Sâmbătă, 30 sept, copiii de la clubul de karate din comuna Hangu au participat la un antrenament comun cu sportivii clubului Sakki International, la Piatra-Neamț, cu sprijinul Consiliului Local al comunei Hangu. Copiii au fost atât emoționați cât și entuziasmați de experiența trăită, având în vedere că ei practică acest sport doar de câteva luni, față de mult mai experimentații sportivi ai clubului Sakki, ce au ani întregi de antrenamente în spate și nenumărate rezultate la competiții.
Clubul de karate din comuna Hangu funcționează din luna martie 2017, fiind condus de sensei Mihail Popa, cu sprijinul domnului Samoilă, director al școlii din Hangu, și al Consiliului Local al comunei Hangu, care a pus la dispoziție în mod gratuit noua sală de sport a comunei.
Copiii participanți la cursurile de karate au vârste cuprinse între 6 și 12 ani, 6 dintre ei obținând deja centura galbenă. Încrezător în sportivii săi, sensei Mihail Popa are planuri mari cu ei: câștigarea de medalii și premii la concursuri naționale și internaționale.
Funcționarea clubului de karate în comuna Hangu demonstrează că se pot desfășura activități frumoase și pentru copiii de la sate, dacă există bunăvoință și sprijin în rândul autorităților locale. Cu siguranță, copiii merită din plin acest lucru.





This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy