Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de confidentialitate si protectia datelor. Click aici pentru detalii.

Corpul copilului înecat în canalul râului Bistrița a fost găsit

????????????????????????????????????

Miercuri, 06.07.2016, la ora 11:00, pompierii au reluat căutarea băiatului care a căzut în canalul râului Bistriţa în ziua de 18 iunie, pe teritoriul oraşului Roznov. Pompierii scafandri au efectuat scufundări în zona grătarelor Hidrocentralei Zăneşti şi au scos corpul băiatului din apă în jurul orei 15:50. Misiunea s-a desfăşurat în condiţii de vizibilitate redusă. Pentru a reuşi să scoată trupul copilului de la adâncimea de 12 metri, pompierii au fost nevoiţi să îndepărteze trunchiul de copac ce se afla deasupra şi care avea crengile prinse în grătare. Corpul băiatului a fost preluat de organele de anchetă.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Petrodava” al judeţului Neamţ reaminteşte că pe parcursul anului trecut, din nefericire, 19 persoane şi-au pierdut viaţa în râurile sau canalele de pe teritoriul judeţului. În cele mai multe cazuri, au decedat adolescenţi care au mers la scăldat pe cursurile râurilor sau persoane care au alunecat pe dalele canalului râului Bistriţa.

Pentru a evita producerea unor astfel de evenimente Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Petrodava” al judeţului Neamţ transmite cetăţenilor următoarele reguli şi recomandări:

le recomandăm părinţilor să-şi supravegheze atent copiii şi să nu-i lase niciodată singuri în apă;

recomandăm evitarea deplasării pe dalele canalelor sau în zone foarte apropiate de acestea. Activităţi precum jocul copiilor pe digurile canalelor şi deplasarea persoanelor pe dale pentru a lua apă s-au terminat tragic;

este interzis scăldatul în râuri, lacuri, canale de irigaţii sau de fugă ale râurilor. Malurile abrupte şi alunecoase, curenţii foarte puternici, albiile nămoloase sau pline cu plante, pietre, crengi şi trunchiuri de copaci îi pot pune în pericol chiar şi pe înotătorii foarte buni;

scăldatul se face doar în locurile special amenajate în acest scop, se vor respecta întotdeauna recomandările administratorului locului de agrement şi se va folosi echipamentul de protecţie furnizat de acesta.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *