Cursuri suspendate vineri, 25 ianuarie, în toate școlile din ţară

Potrivit unui ordin al ministrului Educaţiei Naţionale. cursurile vor fi suspendate vineri, 25 ianuarie, în toate unităţile de învăţământ preuniversitar din ţară. Deoarece mâine, 24 ianuarie este zi liberă, elevii vor avea parte de o minivacanţă de 4 zile.

„În data de 25 ianuarie se suspendă cursurile în toate unităţile de învăţământ preuniversitar din ţară. Suspendarea cursurilor este urmată de măsuri privind parcurgerea integrală a programei şcolare până la sfârşitul semestrului, respectiv al anului şcolar, stabilite de Consiliul de Administraţie al unităţii de învăţământ şi comunicate MEN”,  se precizează în ordinul ministrului.

Conform datelor raportate de Institutul Național de Sănătate Publică, în săptămâna precedentă a fost înregistrată a doua săptămână epidemică din acest sezon gripal, cu o activitate gripală cu un trend crescător.

Decizia de ultimă oră a Ministerului Educației Naționale a fost luată ca măsură ce poate determina limitarea extinderii circulației virusului gripal în rândul preșcolarilor și elevilor. Având în vedere că data de 24 Ianuarie este declarată oficial zi liberă, copiii vor fi mai puțin expuși, timp de patru zile, riscului crescut de îmbolnăvire din cadrul colectivităților.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy