Dizolvarea organizației PNL Piatra-Neamț, sancționată de Ludovic Orban

”Nu pot să accept ca unii să demită pe nepusă masă primari de municipii aflați în funcție. Păi ce alt serviciu mai mare poți să faci PSD-ului într-un municipiu decât să demiți din funcția de președinte al organizației municipale primarul Partidului Național Liberal. Să terminăm cu astfel de prostii și să terminăm cu astfel de decizii care sunt luate fără nicio noimă.”, a zis Ludovic Orban azi în fața mulțimii de liberali adunați la Consiliului Naţional al PNL.

După seria de politicieni nemțeni care au crezut în promisiunile frumos recitate începând de la cele mai mici până la cele de secretar de stat, de nu avea guvernul câte funcții s-ar fi promis la Neamț, iată că a venit momentul ca o nouă serie de creduli să primească un duș rece pentru că au crezut că se va dizolva o organizație PNL municipală cu primar în funcție și conducerea naționala a PNL va aplauda.

Ce este de remarcat este faptul că cineva a avut totuși capacitatea să convingă o mulțime de liberali că e bine să se dizolve organizația de la Piatra-Neamț lucru care nu ține numai de conjuncturi și orgolii, ci e un adevărat talent politic care chiar daca este distructiv trebuie respectat și dacă nu poate fi capacitat măcar toată lumea să învețe ceva de la el. Dacă astfel de talente de organizare și planificare ar fi folosite de PNL, nu în lupta internă, ci în cea cu PSD, social democrații ar pierde alegerile dinainte de a participa la ele.



I.R.

Articolul Dizolvarea organizației PNL Piatra-Neamț, sancționată de Ludovic Orban apare prima dată în Ziar Piatra-Neamt.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy