DONAŢIA CONSTANTIN BÂRJOVEANU ÎN COLECŢIILE MUZEULUI DE ARTĂ ROMAN

La 26 martie 1934, în urmă cu 83 de ani, se năştea în „citadela noastră muşatină”, Constantin Bârjoveanu, viitorul pictor, graficianLa 26 martie 1934, în urmă cu 83 de ani, se năştea în „citadela noastră muşatină”, Constantin Bârjoveanu, viitorul pictor, grafician, caricaturist şi ziarist, pisălogul care va intra în lumea valorilor spirituale romaşcane. Dintr-o familie modestă, după ce va urma cursurile primare şi gimnaziale în oraşul natal, va fi admis în anul 1952 1a Şcoala de Arte Plastice din Iaşi, unde se va forma ca artist, avându-i ca profesori pe Corneliu Baba şi Dan Hatmanu. În perioada 1962-1965 îşi va completa studiile de artă la Şcoala Populară de Artă din Bacău, în oraşul în care va şi debuta într-o expoziţie colectivă la Muzeul Regional, în 1962, alături de lulia Hălăucesu, Gheorghe Iliescu, Ion Burdujoc, Petru Petrescu, Ştefan Hotnog.

Se va afirma ca un autodidact. Din revista Rebus a anilor ’60 începe studiul limbii esperanto pe care o va preda timp de 3 ani (1980-1983) 1a Biblioteca Municipală Roman. Va lucra ca desenator la Uzina de Ţevi Roman, apoi ca decorator vitrinier la OCL Roman. În 1971 debutează în poezie la Cenaclul Literar Panait Muşoiu (ulterior Cezar Petrescu). A fost un pasionat al zborurilor cu deltaplanul. Din 1992 va fi cunoscut şi ca ziarist prin rubrica Cronica pisălogului din Gazeta de Roman. „Totuşi am să încep desenul şi am să las deoparte gluma”, cum spunea însuşi artistul Constantin Bârjoveanu. Creaţia sa artistică se întinde pe o paletă largă, începând de la grafică, trecând prin colaj, până la ulei, reprezentând peisaje, naturi statice, portrete, caricaturi, pictură murală religioasă şi icoane. Pictează primul său tablou în ulei numit Balta de la cimitirul evreiesc în timp ce era elev la Şcoala Profesională pentru băieţi, între anii 1949-1951. După debutul său de la Bacău participă la mai multe concursuri naţionale şi deschide expoziţii personale la Roman, Iaşi, Piatra-Neamţ. Realizeză lucrări pentru şcolile şi grădiniţele din Roman şi picturi religioase pentru biserici din Roman, Piatra-Neamţ, Vaslui.

Donaţia Constantin Bârjoveanu în colecţiile Muzeului de Artă Roman este destul de consistentă, a doua ca număr de lucrări şi se compune din 7 (şapte) opere donate personal de autor în timpul vieţi (1 în ulei şi 6 în grafică) la care s-au adăugat cele 71 donate în anul 2005 de soţia artistului, Profira Bârjoveanu (2 în ulei şi 69 grafică). Din punctul de vedere al tehnicii de realizare sunt 3 picturi şi 75 de grafică. Din prima categorie avem o lucrare de dimensiuni relativ mari (680×790), ulei pe pânză, reprezentând o imagine din interiorul unei intreprinderi: În atelier-I.M.R. Este semnată şi datată în anul 1981 şi donată muzeului în anul 1982. Lucrarea, respectând spiritul epocii în care a fost concepută şi mediul în care şi-a desfăşurat activitatea însuşi autorul ei, aduce în prim plan strădania de zi cu zi a muncitorilor. Formând un cerc, care reprezintă şi centrul de interes vizual şi coloristic, un bărbat şi două femei stau aşezaţi pe diferite obiecte, având capetele plecate şi conversaţia canalizată spre ocupaţia lor: confecţionarea de unelte. Predomină tonurile reci sau combinaţia dintre acestea (griuri, albastru, verde) dar apar şi pete de culori calde (portocaliu sau maro).

Următoarele 2 lucrări sunt de dimensiuni mijlocii: La cramă, ulei pe pânză P.F.L. (345×470), semnată şi datată în 1976 şi Farmacia Bogza, ulei pe P.F.L.( 520×390), semnată şi datată în 1977. Ambele lucrări au intrat în colecţie în anul 2005 şi au un caracter documentar reprezentând imagini din Romanul de altădată. Ca tehnici de lucru şi compoziţie sunt asemănătoare, trădând o etapă specifică din activitatea creatoare a pictorului, când pasta este foarte consistentă şi foloseşte ca instrument de lucru cuţitaşul specific. În centrul imaginii apare câte o stradă, mărginită pe ambele părţi de clădiri specifice epocii, fiind surprinse diferite stiluri arhitectonice. Sub aspect coloristic se observă o abundenţă de tonuri reci şi calde, în alternanţă, de fiecare dată centrul de interes fiind localizat spre o clădire mai impunătoare cu zidurile redate predominant în galben. Cea de-a doua categorie, grafica, cuprinde un număr de 75 de lucrări, dintre care 5 peisaje, un portret şi 69 de de caricaturi. Ca şi în cazul picturilor, primele 5 lucrări de grafică au un caracter documentar, reprezentând sub titlul generic Peisaj din Roman imagini azi dispărute: Strada Griviţei – desen în tuş, 140×205; Vedere spre Piaţă – desen în tuş, 195×160 – ambele donate în 1996; Fosta clădire a Secţiei Financiare – tempera, 330×475, semnată şi datată în 1975, intrată în colecţia muzeului în 1980; Fosta clădire Sanepid – tempera, 290×435, semnată şi datată în 1976 şi donată în 1996; Clădiri vechi – tempera, 270×400, donată în 1998. Fie că sunt relizate în tempera, fie în tuş toate cele 5 1ucrări emană o siguranţă în desen, dublată de o tuşă energică. Adăugând spontaneitatea prin care artistul surprinde detaliile, autenticitatea dată de desenul clar şi expresiv, vom avea plăcuta surpriză să descoperim un suflet sensibil, care folosind combinaţia de tonuri reci şi calde, percepe în mod liric realitatea, transformându-se într-un fin observator ce se transpune în urbanitate, identificându-se cu romaşcanul cotidian de altădată.

Singura lucrare reprezentând un portret este de fapt AUTOPORTRETUL său, semnată şi datată în 1975. Este realizat în tempera, pe carton(460×320), figurând în patrimoniul muzeului, ca donaţie, din l985. Autorul se prezintă într-un moment de creaţie, stând aşezat pe un scaun şi ţinând planşeta pe braţe. Centrul de interes îl reprezintă ochii artistului, pătrunşi de o adâncă meditaţie care privesc parcă dincolo de micul nostru univers. Fruntea înaltă şi senină luminează întregul desen cu individualitatea artistului. Dincolo de calmul şi liniştea pictorului în plină creaţie, contrastele dintre culorile reci şi calde ne transmit o intensă forţă intelectuală şi o dorinţă continuă de căutare, realizare şi descoperire. Cea mai mare parte a lucrărilor de grafică este reprezentată de caricaturi (69) realizate în aquarelă având ca dimensiune standard 170×275. Ele se caracterizează printr-un autentic stil sarcastic specific pisălogului Bârjoveanu; până şi semnătura se înscrie în aceeaşi notă: un C şi un B lipite şi întoarse pe orizontală, putând fi comparate cu nişte buze. După cum spunea însuşi caricaturistul „chiar dacă veţi constata că tai în carne vie, să nu puneţi la inimă, că eu vreau să se îndrepte unele lucruri şi nu doresc răul păcătoşilor, printre care cel dintâi sunt eu” . Multe dintre personajele sale inspirate din trecutul istoric sunt cu trimiteri directe la moralitatea contemporanilor, cu mesaj direct, de efect. La momentul respectiv, fiecare dintre acestea însoţeau câte un text ce se publica în săptămânalul Gazeta de Roman sub semnătura Pisălogul, în tabloidul cu titlul Cronica Pisălogului. Vom încheia cu vorbele care îl caracterizeză poate cel mai bine, spuse de un corifeu al culturii romaşcane, Gheorghe A. M. Ciobanu: A trăit învăluit în penumbra unei modestii fără pereche, emanând în jur, discret dar convingător, sentimentul de jenă, că deranjează, prin respiraţia sa, o planetă de marmură şi o populaţie de zei. Asemenea unui smochin, răsucit de vânturi, încărcat de roade şi aflat singuratic la o margine de drum, a dăruit mereu din suflet de om şi din dragoste perntru oameni fără a îndrăzni să ceară ceva de la cei ce erau copleşiţi cu întruchipările sale întru frumuseţe.

De la vorbe de spirit, la spiritualitatea scrisă, de la glume sănătoase gazetăreşti, la neieritătoarea critică a caricctiurilor sale, de la creionajul cu care a surprins arhitectura rmltiplă a Romanului, în toate acestea „cetăţeanul” mereu grăbit, de pe străzile urbei muşatine a risipit cu entuziasm şi a răspândit, prin ele, bucurie în jur… Bărjoveanu nu mai este al drumurilor, ci al zborurilor înalte… Întruchipările sale spirtiuale pentru ”mâine” s-au transformat în amintirile noastre de „ieri”.

Muzeograf MIHAELA CIOBANU