Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de confidentialitate si protectia datelor. Click aici pentru detalii.

Două surori gemene din Neamț, un singur vis – uniforma militară

Surorile Ciubotaru Raluca-Mihaela și Ciubotaru Geanina-Elena, originare din Neamț, comuna Bahna au avut același vis –  Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc, însă 12 sutimi diferență la media finală de admitere puteau să le despartă pentru patru ani.

elevele Ciubotaru Raluca si Ciubotaru Gianina, CNMSM

Viața în colegiul militar presupune, pe lângă dorința acerbă de performanță, și mult timp petrecut departe de familie, însă parcă totul pare mai ușor atunci când lucrurile se împart la doi. Gemenele Raluca și Geanina vorbesc și simt la fel. Sunt destul de greu de deosebit, deoarece au până și aceeași sclipire în ochi atunci când vorbesc despre visul lor – uniforma militară. Bunicul le povestea mereu despre stagiul militar și, în clasa a V-a, au luat hotărârea de a opta pentru colegiul militar.

După afișarea rezultatelor la admiterea în instituțiile de învățământ militar liceal au aflat, cu stupoare, că doar 12 sutimi puteau să le decidă soarta. Aproximativ două săptămâni au încercat să se acomodeze cu gândul că în următorii patru ani nu vor mai fi împreună, Geanina fiind admisă la colegiul militar câmpulungean, iar Raluca la Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” din Constanța. Potrivit legilor aflate în vigoare, gemenii admiși în colegiile naționale militare se pot muta în clasa celui cu media mai mare sau invers, la cererea acestora.

În acest sens Geanina a spus: „Nu am reușit să mă bucur că am fost admisă la Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc, deoarece mă simțeam copleșită de tristețea surorii mele. Faptul că ne-am avut mereu una pe cealaltă a contat enorm pentru noi, iar acum ne-am confruntat cu  o situație neașteptată”.

 „Mama a fost alături de mine și a încercat să mă încurajeze permanent. Când am aflat că am fost transferată la același liceu cu sora mea, efectiv am simțit o explozie de sentimente. Ne-am dorit cu ardoare să urmăm cursurile  colegiului militar și părea ireal. Ne bucurăm că am reușit, uniforma militară este un vis împlinit și în continuare vom împărți frățește momentele dificile, dar și reușitele”, a menționat Raluca.

Surorile s-au acomodat încă din prima săptămână cu mediul cazon și regulile suplimentare menite a preveni și limita răspândirea virusului SARS-CoV-2. Materia lor favorită este biologia și doresc să se pregătească, pe parcursul celor patru ani de liceu, pentru a urma o carieră în medicină militară.

Raluca și Geanina sunt cu atât mai mândre de reușita lor, deoarece sunt singurele eleve din Roman care au fost admise anul acesta la Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc, județ Suceava.

  • informații furnizate de Georgiana Lupu, responsabil Informare și Relații Publice, Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare”

Sursa: ZiarPiatraNeamt.RO

dolinex


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *